Firma suedeză IKEA, cel mai mare proprietar privat de PĂDURI din ROMÂNIA. Aceasta are în plan să CUMPERE și MAI MULTE PĂDURI

IKEA, cel mai mare proprietar privat de păduri din țară, are în plan să cumpere și mai multe păduri în România. Este deja cel mai mare proprietar privat de păduri din ţara, doar statul şi biserica îl depăşesc. Şi totuşi deşi are de gând să se extindă serios, promite să exploateze sustenabil. Asta în condiţiile în care în momentul de faţă o treime din lemnul tăiat în ţară e tăiat ilegal.

Din pădurile cumpărate anul trecut, IKEA a tăiat mai puțin de jumătate din cât i-a permis legea. Iar în zece județe a început campanii ample de împăduriri, cu mai bine de un milion de puieți plantați în ultimele patru luni. Așa încearcă IKEA să potolească temerile că ar defrișa în România cum au făcut-o mulți până acum. Grupul vrea să cumpere și mai multe păduri aici, arată economica.net, după ce deține deja 0,5% din pădurile românești. Pe termen lung IKEA visează la independența resurselor, iar România joacă un mare rol în acest plan.

harvard_harta_paduri_004-1024x743

La mijlocul lui 2015 suedezii au plătit 56 de milioane de euro pentru 33.000 de hectare de pădure din centrul şi nord-estul României. Suma uriaşă a intrat în buzunarele foştilor proprietari controlaţi de Universitatea Harvard. A fost cea mai mare investiţie făcută vreodată de IKEA în România şi prima ocazie când a decis să se ocupe direct de fondul forestier şi să nu apeleze la administratorii externi.

Lemnul tăiat ar putea fi folosit tot în România. IKEA are aici mai bine de 20 de furnizori care îi fac orice de la mese la canapele, furnizori care de la an la an primesc comenzi tot mai mari de la suedezi.

Achiziţiile companiei în România au depăşit deja pragul de 400 de milioane de euro pe an, adică de 4 ori mai mult decât cumpără românii de la IKEA. La fel, dacă IKEA are aici 500 de angajaţi, furnizorii care lucrează pentru IKEA au 14.000 de angajaţi.

Compania vrea chiar că dubleze comenzile de la fabricile româneşti – mâna de lucru e ieftină şi experimentată, iar ţara e aproape de Occident – însă pentru mai multă mobilă făcută în Romania e nevoie şi de mai mult lemn. Deja 4% din produsele pe care suedezii le vând la nivel mondial sunt fabricate în România, scrie Made In Romania. Iar 20% din mobila făcută la noi e cumpărată de IKEA.

Ţara noastră nu e bună însă doar pentru tăiat lemn şi produs ieftin. Creşterea nivelului de trai de aici i-a făcut pe suedezi să se gândească să deschidă încă 8 magazine în România, după ce ani întregi au stat doar în magazinul din Capitală. Deja a cumpărat teren tot în Bucureşti pe bulevardul Theodor Pallady pentru al doilea magazin, iar între timp caută locaţii pentru 4 magazine în provincie, pentru ca pe termen lung să vină cu încă 3 deschideri. Până acum s-a zvonit că pe radarul IKEA ar fi Iaşiul, Timişoara, Constanţa şi Braşovul, însă de când s-a deschis magazinul online cele mai mult comenzi au venit de la Cluj. Reprezentanţii companiei spun deja că ar fi loc pe piaţa de la noi pentru 9 magazine IKEA, ceea ce în perspectivă ar creşte foarte mult nevoia de materie primă.

IKEA_HARVARD

Suedezii se extind în România şi pe alt palier, imobiliarele. Au dat aproape 35 de milioane de euro pe fosta platformă industrială Timpuri Noi din Capitală şi încă 13 milioane pentru două hectare de teren luate de la compania Baduc, iar pe ambele loturi IKEA va construi apartamente şi clădiri de birouri.
Compania a cumpărat anul trecut 33.600 hectare de pădure în județele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoșani și Bihor de la compania privată Greengold European Capital, ontrolați de Universitatea Harvard, pentru care a plătit peste 56 milioane euro. A fost cea mai mare investiție făcută vreodată de IKEA în România și prima ocazie când a decis să se ocupe direct de fondul forestier și să nu apeleze la administratorii externi.
Grupul suedez a deschis în 2007 primul și singurul  magazin din România, situat în nordul Bucureștiului. Grupul are 328 de magazine în 28 de țări.

surse: ACTIVENEWS.ro/DIGI24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *