Clădirea Liceului Forestier din Râmnic, închisoare la origini?

Răsfoind „Cartea Râmnicului” a lui Constantin Mateescu, am dat peste un amănut care mi-a atras atenția. Perioada neagră a comunismului a fost resimțită din plin și în Râmnic. Reprezentații de seama ai regimului treceau des pe aici, dovadă fiind vilele de protocol care dăinuie și în ziua de astăzi.  Și cum orașul nostru avea și o viață intelectuală destul de pronunțată, cu mulți „mușterii” numai buni de torturat, de ce să nu se construiască aici și o închisoare, tocmai în acest scop. De ce să se pomenească doar de temutul Pitești sau de Craiova. Modesta instituție denumită „arest preventiv” nu putea să facă față valului de juriști, oameni politici, foști demnitari locali, toți dușmani ai noii orânduiri, care erau săltați în plină nopate „cu o dubă încăpătoare, cu ferestre mate, vopsite într-un cenușiu funebru”. Aceștia erau deposedați de casele lor impozante care deveneau diverse sedii și de bunurile valoroase constând în covoare scumpe, argintărie, tablouri, mobilă și, bineînțeles, impresionantele biblioteci care nu au prezentat vreun interes pentru „mojicii” comuniști, fiind de-a dreptul distruse.

Prin urmare, s-au pus bazele construirii unei închisori în toată regula, în Râmnic, care să-i confere urbei „prestigiu, fast și importanță”. Așadar, undeva la marginea orașului, în Țigănie, mai exact în cartierul Nord de astăzi, la poalele Capelei, a început măreața aventură. Pentru acest lucru, au fost întocmite proiecte îndrăznețe care au înghițit fonduri considerabile și, în câțiva ani, a apărut și grandiosul edificiu, „o adevărată cazemată compusă din mai multe corpuri și clădiri solide, făcute să înfrunte vremea”. Constantin Mateescu povestește cum „comisia” s-a deplasat aici pentru a evalua strădania și cum „grupul de activiști cu multe stele, cu șepci muncitorești pe cap și haine croite după moda Moscovei au făcut un chef de pomină sub patronajul organelor locale și s-au întors cu Zil-urile înapoi în capitală.” Din motive necunoscute, se pare că cei de la centru nu au agreat construcția sau nu au vrut să ofere un aer atât de dramatic, de lugubru acestui oraș în care se petrece atât de bine, iar relaxarea e la ea acasa…

Și cum construcția trebuia să primească totuși pe cineva sub acoperișul ei, a fost transformată într-un liceu silvic. Da, ați ghicit, este vorba despre Colegiul de Sivicultură și Protecția Mediului de astăzi. Intrând pe site-ul instituției, am constatat că nu se face nicio referire la acest lucru, însă, într-adevăr, activitatea școlii a început în anul 1954. Și unde mai pui că are așa un aer… sinistru, aș spune eu, mai ales privită de sus.

Așa că, închisoarea noastră nu a avut coroc. Dar norocul a fost al nostru, al tuturor, căci nu ne aflăm pe lista orașelor în care s-au comis atâtea atrocități împotriva celor care nu au admis noua ordine, cum ar fi Gherla, Cavnic, Pitești, Aiud, Galați sau Sighetul Marmație.

Rubrică realizată de Alina Nenu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *