la Sala Sporturilor Traian a avut loc cea de-a doua întâlnire a Asociaţiei Ridică-te şi Umblă

Prin intermediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, a gazduit în Sala V.I.P., cea de-a doua întâlnire a Asociaţiei Ridică-te şi Umblă.

Greu de descris în cuvinte emoţia, dar şi bucuria celor care au participat la acestă agapă. Oameni în căruciore, la braţ sau bizuindu-se pe bastonul alb, au găsit sub acoperişul generos al acestei instituţii, semeni cu aceleaşi probleme, gânduri şi preocupări ca ale lor.

Pentru aproximativ 3 ore şi jumătate, au putut asculta muzică de calitate, meritul purtându-l maestrul Sima Petre de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, care a venit însoţit de eleva sa Raluca Bunescu, aceştia interpretând Menuet de Beethoven şi Joc din Oaş de Adalbert Winkler.

S-au putut adresa cuvinte de încurajare şi au fost depănate amintiri din viaţa personală a celor care de cele mai multe ori sunt stigmatizaţi şi izolaţi de societate.

Am descoperit că alături de noi se află adevăraţi luptători, care pe lângă diagnosticele foarte dificile pe care le au, acceptă provocările pe care viaţa ni le aduce nouă tuturor zilnic.

Alex Bardac, un tânăr de 18 ani, zilele acestea susţine examenul maturităţii, Bacalaureatul, pe care îl priveşte doar ca pe o etapă de parcurs, deoarece visul său este să ajungă să studieze psihologia. L-am putut cunoaşte pe Gligoraş Drugea, care în ciuda faptului că este în scaunul cu rotile şi cu greu îşi poate mişca membrele, a scos de sub tipar o carte, iar acum lucrează la a doua.

Nu a lipsit nici masa de părtăşie oferită de către sponsorul S.C. Sano-Vita S.R.L, toate acestea fiind posibile datorită colaborării dintre D.J.S.T. Vâlcea şi reprezentanţii Asociaţiei Ridică-te şi Umblă, domnii George Uba – preşedintele naţional, Emanuel Unteşu, Dumitru Ion şi Gligoraş Drugea –  reprezentanţii locali.

Cei aproximativ 80 de participanţi şi-au exprimat dorinţa de a fi prezenţi şi în următoarele  ocazii, unde au fost invitaţi să-şi prezinte experienţele de viaţă, dar şi creaţiile artistice, pentru că foarte mulţi dintre ei, dincolo de dizabilitate, ascund talente deosebite.

Pe viitor DJST Vâlcea intenţionează să se aplece cu şi mai mare atenţie asupra nevoilor acestor persoane şi, de ce nu să organizeze evenimente sportive dedicate excusiv lor.

Următoarea întâlnire va avea loc pe data de 18 septembrie tot la Sala Sporturilor, începând cu orele 13.00.

             Biroul de presă al DJST Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *