„Municipalii”, egali cu Juventus (Bucureşti). Urmează Pandurii lui Grigoraş

La doar o săptămână după ce și-a reluat pregătirile, CS Municipal a disputat primul amical al verii. Adversara echipei antrenată de Gery Gane a fost nou-promovata în liga secundă, Juventus București. Echipa antrenată de fostul steliat Daniel Oprița se află în cantonament la Govora. Meciul s-a încheiat egal, 1-1, cu golul oaspeților marcat primul, în minutul 65, de Stoenac, după un șut de la marginea careului, bine plasat, și de cel egalizator, reușit de Florian Pârvu după o execuție frumoasă, de la distanță. Sîmbătă, vâlcenii au un amical de gală, în Zăvoi, contra echipei Pandurii Târgu Jiu. În meciul cu Juventus București CSM a început cu următorul unsprezece: Muțiu – David, Iordache, Cucui, Dumitrașcu, Vasile, Konyeha, Piscanu, Cârstea, Fl. Costea și Ceapă. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat: Teodorescu – Samson, Bratu, Ștefan, Pârvu, Marinaș, Alexe, Georgescu, I. Marian, Ov. Mihai și Preda. Așadar, la CSM a jucat și Florin Costea, însă e puțin probabil ca acesta să rămână în Zăvoi. De asemenea, Gery Gane încearcă să convingă alți doi jucători cu experiență să semneze cu Vâlcea. Ferfelea și Curelea.

 

Mai mulţi plecaţi decât veniţi

 

La momentul de față, conducerea administrativă, împreună cu antrenorul Gery Gane, încearcă să contureze lotul pentru sezonul viitor. Cert veste, până acum, că nu vor mai face parte din lot (pentru că nu și-au mai prelungit contractele cu clubul) jucătorii Dragoş Firţulescu, Alexandru Ionescu şi Dragoş Geantă. De asemenea, au plecat de la Vâlcea portarul Fildan şi jucătorii I. Stoica (la Mioveni), Luduşan (Tg. Mureş), Dâlbea (Hermannstadt), Neagoe (Chindia), Voinea, Artean şi Trabalka, ultimii doi fiind la finalul împrumuturilor. Nici Bogdan Geantă nu și-a prelugit, deocamdată, acordul cu CSM, acesta anunţând că va lua o decizie zilele viitoare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *