Cu şapte noutăţi în lot, HCM Rm. Vâlcea şi-a reluat pregătirile şi va participa la trei turnee amicale

Preşedintele clubului HCM Rm. Vâlcea, Marian Joiţa a reuşit, în această vară, să trasfere la gruparea ce va evolua şi sezonul viitor în Liga Naţională de handbal feminin numai puţin de 7 jucătoare. Ultima venită în vestiarul grupării vâlcene este  macedoneanca Andrea Beleska. Aceasta a semnat cu echipa de handbal vâlceană un contract valabil pe doi ani. Jucătoarea în vârstă de 22 de ani este componentă a echipei naţionale a Macedoniei. Aceasta evoluează pe postul de inter dreapta. Ultima dată a jucat pentru WHC Metalurg, din Skopje. Este a patra stranieră din lotul echipei vâlcene.

Stranierele, doar jucătoare de națională

De remarcat faptul că toate cele patru straniere care au venit la HCM în vara aceasta sunt componente ale naţionalelor ţărilor lor. Ines Khouildi joacă pentru echipa naţională a Tunisiei, Elaine Gomes Barbosa pentru Brazilia, portăriţa Petra Blazek pentru Austria, iar Andrea Beleska, pentru Macedonia. În sezonul precedent, HCM a avut doar două straniere în lot. Sârboaica Anita Campa a părăsit, însă, destul de repede echipa, pentru că nu a corespuns cerinţelor antrenorilor. În schimb, Daria Ilina a fost una dintre jucătoarele de bază ale grupării „municipale”. Aceasta s-a lăsat de handbal la finalul sezonului şi s-a întors în Spania.\

Lotul echipei la acest moment

Un portar, o extremă dreapta şi un inter dreapta, acestea sunt posturile pe care preşedintele Marian Joiţa vrea să le completeze înaintea startului noului sezon. În acest moment lotul HCM este următorul: Dana Vălean şi Petra Blazek (portari), Ana Maria Simion (extremă dreapta), Hermina Stoicănescu şi Cristina Florică (extreme stânga), Florentina Craiu, Nicoleta Safta şi Elaine Gomes Barbosa (pivoţi), Mihaela Ani Senocico şi Maria Gavrilă (centru), Andreea Adespii şi Ines Khouildi (interi stânga), Andrea Beleska (inter dreapta).

Turnee de pregătire la Cluj, Ploiești și Craiova

Echipa vâlceană şi-a reluat pregătirile la jumătatea săptămânii trecute. Potrivit planului de pregătire, echipa va pune accent, în prima parte, pe pregătirea fizică generală, cu reacomodare la efort, alergări de anduranţă, aerobic, combinate cu pregătire fizică în sala de forţă. Va urma pregătirea specifică, atât pe stadion, cât şi în sală. În luna august vor fi mai multe meciuri de pregătire. Conducerea clubului vâlcean a confirmat participarea la turneele de la Craiova (19-21 august) şi Cluj-Napoca (25-27 august), dar şi la cel de la Ploieşti. Dacă nu vor apărea alte probleme, acesta din urmă se va desfăşura între 11 şi 13 august. În aceste condiţii, HCM Rm. Vâlcea va juca nouă meciuri amicale înainte de startul sezonului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *