Prună și legea… bunului simț…

Am trăit să o auzim şi pe asta, un ministru al Justiţiei care acuză electoratul de proasta funcţionare a sistemul juridic şi nu numai… de disoluţia statului de drept.

Madam Prună a afirmat cu vreo trei zile în urmă că alegătorii sunt vinovaţi pentru tot ce se întâmplă în România, că lipsa de bun simţ a electoratului a umplut România de politicieni corupţi sau coruptibili.

Pe scurt, poporul vrea o clasă politică coruptă, cu detenţia făcută şi tupeu maxim pentru obţinerea unui nou mandat. Şi are dreptate, dar doar pe jumătate, corupţia n-ar putea fi validată prin vot popular fără complicitatea clasei politice, a celor care pun pe liste corupţii din partid.

„Persoana care este în cursul unei cercetări penale sau al urmăririi penale şi care nu este încă o persoană condamnată este prezumată nevinovată. Acum noi nu putem reglementa la nivel de legislaţie, cum să spun, bunul simţ – faptul că dacă eu mă aflu într-o procedură penală ar fi bine poate să nu mă mai erijez într-un model pentru societate şi să mă prezint drept candidat care să conducă cetatea. Să conducă cetatea către ce? Noi nu putem legifera asta, dar cred că modul prin care putem sancţiona acest lucru este fiecare cu votul său”, a afirmat Raluca Prună, citează ziarul Bursa.

Ministrul Justiţiei spunea că infractorii nu pot fi scoşi din instituţiile publice printr-o reglementare legislativă, o afirmaţie de o nesimţire crasă, că tot vorbim de lipsa bunului simţ. Legislaţia europeană la care ne-am aliniat, dar Prună nu a aflat încă acest fapt, interzice accesul infractorilor în instituţiile publice. România a avut o astfel de lege dar a fost schimbată abuziv anul trecut de parlamentarii PNL şi PSD pentru salvarea primarilor penali, principalii cotizanţi ai campaniilor electorale.

Noua lege poate fi abrogată tot de către Parlament, tot în regim de urgenţă. Uniunea Europeană, rămasă mută la abuzurile de tip mafiot manifestate de parlamentarii români, a cerut realinierea legislaţiei româneşti la cea europeană, tot în regim de urgenţă.

Cam greu cu asta… parlamentarii sunt în vacanţă iar Cioloş numără victimele de pe mapamond, că aşa cere bunul simţ şi practica diplomatică… să arăţi interes măcar pentru alţii dacă de ai tăi te doare-n cot.

Europa ţipă că România încalcă grosolan legislaţia europeană, Prună sare şi afirmă că poporul e suveran şi nicio lege din lume nu-i poate interzice dreptul de a vota un… penal. Restricţiile impuse de legislaţia internă au funcţionat perfect până anul trecut, legea bunului simţ a funcţionat perfect chiar şi la nivelul Parlamentului, dar băieţii şi-au revenit repede şi au pus de una nouă şi nesimţită care să le reprezinte interesele, să le asigure un nou mandat în toamna acestui an.

Europa stă pe un butoi de pulbere, războiul ne bate la uşă şi clasa noastră politică pune zilnic câte o grenadă la temelia statului de drept.

Parlamentarii sunt principalii vinovaţi pentru disoluţia statului, ei fac legi, le schimbă, le amputează astfel încât să devină inaplicabile.

Bunul simţ şi spiritul de conservare ar trebui să-i facă pe colegii doamnei Prună să redreseze “şandramaua”, nu s-o scufunde… dacă pot. Să pună frână prostiei electoratului şi avariţiei politicienilor printr-o legislaţie antimafiotă.

Societatea poate fi schimbată, educată politic şi social doar printr-o legislaţie corectă, coerentă, nu prin bucăţi de lege menite să apere interesele financiare sau funciare ale greilor din politică sau justiţie.

Politica bunului simţ trebuie aplicată de sus în jos, nu invers. Asta trebuie să înţeleagă madam Prună şi gaşca care a cocoţat-o în scaunul de ministru al Justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *