Cetăţenii străini CONTINUĂ să ACHIZIȚIONEZE suprafeţe mari de teren arabil în România la PREȚURI de NIMIC

Anul acesta s-au efectuat peste 30 de tranzacţii cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare. Şase dintre investitori sunt cetăţeni sau companii înregistrate în afara ţării, care profită de legislaţia încă permisivă în ceea ce priveşte accesul străinilor la terenul arabil românesc. Ministerul Agriculturii pregăteşte un act normativ cu noi restricţii pentru străini.

Cetăţenii străini continuă să achiziţioneze suprafeţe mari de teren arabil în România, profitând de preţurile încă mici faţă de restul Europei, de calitatea solulului, dar şi de permisivitatea legislaţiei în vigoare. O analiză realizată pe baza datelor publicate de Ministerul Agriculturii, instituţie obligată prin lege să facă publice tranzacţiile cu terenuri arabile, relevă faptul că din cele 32 de contracte de vânzare-cumpărare cu suprafeţe mai mari de 30 de hectare, şase au fost efectuate de către investitori străini. Valoarea investiţiilor făcute de aceştia, aşa cum reiese din datele centralizate de MADR (care nu includ şi loturile mici) se cifrează la peste 7,7 milioane de lei (aproximativ 1,7 milioane de euro).

 

Apare un nou latifundiar – o familie de fermieri nemţi are 800 de hectare în judeţul Botoşani

Cea mai mare suprafaţă de teren arabil cumpărată în perioada ianuarie 2016 şi până în prezent şi pentru care există un aviz final de acceptare a tranzacţiei are 100 de hectare şi se află pe raza comunei Santa Mare din judeţul Botoşani. Cumpărătorul, un fost arendaş, este SC Taravonja SRL, o companie înfiinţată în 2014 de către o familie de fermieri din Germania. Aceştia au cumpărat terenul, în două loturi a câte 50 de hectare, pentru 4,5 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro) pentru a-şi întregi ferma din regiune ce se întinde pe aproximativ 800 de hectare, potrivit unor surse din piaţă. „Anul trecut au cumpărat aproximativ 800 de hectare de teren în zonă, prin preluarea fermei zootehnice şi vegetale Tomicom, de la Sergiu Timofte şi Grebeniţă Dorica. Investiţia totată este de aproximativ 3 milioane de euro şi sunt interesaţi să preia şi alte ferme”, au declarat sursele citate, potrivit cărora noua fermă cultivă deja cu tehnologii de ultimă oră cu ajutorul specialiştilor din Germania. „Au renunţat la zootehnie şi cultivă grâu, porumb, sfeclă de zahăr şi rapiţă. Au adus un inginer agronom din Germania, au făcut hărţi agrochimice pentru a vedea ce nevoi are solul şi au început să plătească oamenii pentru program de opt ore. Muncitorii sunt foarte mulţumiţi. Au salarii de 2.000-2.500 de lei pe lună, în funcţie de orele lucrate. Fac agricultură de foarte bună calitate, ei fiind fermieri şi în Germania”, au mai spus sursele noastre.

Un italian cumpără pe persoană fizică în Mehedinţi

A doua cea mai mare suprafaţă de teren achiziţionată anul acesta aparţine acum italianului Pesce Domenico, care a cumpărat 71 de hectare de teren în comuna Pătucele din judeţul Mehedinţi. Suma plătită de acesta a fost de 213.460 de lei.

Urmează investiţia a două companii olandeze care au cumpărat prin intermediul SC Verfun SRL peste 47 de hectare de teren în localitatea Sohatu din Călăraşi. Companiile Huve Beheer En Pensioen BV şi Verroem BV Olanda au înfiinţat Verfun SRL în urmă cu doi ani, societatea având ca principal domeniu de activitate dezvoltarea şi promovarea imobiliară. Aceasta nu este însă singura suprafaţă deţinută de olandezi. Anul trecut, cei doi acţionari au decis să cumpere 11 hectare şi 3.900 de metri pătraţi  în localitatea Nana din judeţul Călăraşi, pentru 5.700 de euro hectarul. „Terenul cumpărat de olandezi a fost în arendă la un cetăţean din localitate. Terenul este cultivat”, a declarat Dumitru Grigore, primarul din localitate.

Un alt investitor activ pe piaţa terenurilor arabile din România a fost anul acesta Gaspar Peter, cu domiciliul în Ungaria. Acesta a cumpărat prin firma pe care o deţine, SC Oxytree SRL 42 de hectare de teren în judeţul Mehedinţi, pentru 567.000 de lei.

Investitor francez în Giurgiu

În Judeţul Giurgiu, un investitor francez a cumpărat 35,8 hectare de teren arabil pentru 645,7 mii de lei. Este vorba despre Telag Group SRL deţinută de către francezul Fillet Guillaume Joel, administrator la Toplacta Group din Toporu, Giurgiu. Compania, înfiinţată în 2003, are ca domeniu de activitate cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a raportat în 2015 o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei şi o rată a profitului de 14%. Compania are şase angajaţi.

Nu în ultimul rând, prin compania Terra Agriculture Land SRL, compania germană Terra GMBH din a cumpărat 32,5 hectare de teren arabil în judeţul Timiş, pentru peste 585.000 de lei.

Compania Origine Suprafață Sumă Județ
SC Taravonja SRL Germania 100 4.534.900,00 lei Brăila
Pesce Domenico Italia 71,1 213.460,00 lei Mehedinți
Sc Verfun SRL Olanda 47,7 1.226.156,00 lei Călărași
SC Oxytree Ungaria 42 567.000,00 lei Mehedinți
Telag Group Franța 35,8 645.717,00 lei Giurgiu
Terra Agriculture Land SRL Germania 32,5 585.379,00 lei Timiș

 

sursa: ECONIMICA.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *