Primarul de la Şirineasa, Bebe Streinu, despre echipa CS Şirineasa: „Vrem să ne acomodăm cu fotbalul care se joacă la acest nivel şi să jucăm un fotbal frumos”

Odată cu promovarea în Liga a 3-a, după câştigarea barajului cu Tractorul Cetate (Dolj), CS Şirineasa s-a înscris şi va juca sezonul viitor în Liga a 3-a. Pregătirile sunt n toi, primarul de la Şirineasa, (Consiliul local a fost principalul finanţator al echipei sezonul trecut), Ion Bebe Streinu spune că formaţia din comuna vâlceană vrea, mai întâi, să se obişnuiască cu nivelul fotbalului care se practică la acest eşalon.

Domnule primar, felicitări. Punct ochit, punct lovit…CS şirineasa a jucat o dată barajul pentru Liga a 3-a şi l-a câştigat. Că vreţi sau că nu vreţi, v-aţi „procopsit” cu o echipă de Liga a 3-a…

– Mulţumesc pentru felicitări. E adevărat că Vâlcea are, după mulţi ani echipă în Liga a 3-a şi mă bucur că aceasta e CS Şirineasa. Aşa cum am spus şi când juam în Vâlcea, CS Şirineasa va juca în Liga a 3-a dacă va câştiga barajul şi aşa se va întâmpla. Lucrurile încep să se mişte în ceea ce priveşte pregătirea pentru Liga a 3-a, dar fiţi convinşi că la momentul startului Ligii a 3-a vom fi pregătiţi. Vor trebui făcute câteva lucruri mărunte pentru ca stadionul să fie omologa pentru Liga a 3-a, dar nu vor fi probleme. Mai trebuie un gard despărţitor la poarta dintre vestiare, un tunel de ieşire de la vestiare, un gard desppărţitor care să delimiteze tribuna pentru oaspeţi (aici vom cere  derogare că durează până se va face), o masă a presei, o sală de conferinţe de presă…epet, nu vor fi probleme, veţi vedea că stadionul de la Şirineasa va fi omologat.

V-aţi gândit, când veţi juca meciurile de acasă, vineri seara sau sâmbătă seara?

– Eu am o variantă, dar nu vreau să o impun. Vom discuta şi cu băieţii…eu aş vrea să jucăm sâmbăta după masa…nicidecum sâmbăta la prânz pentru că ne-am putea suprapune cu meciurile CSM-ului în Zăvoi. ar, repet, nu vreau să decid eu…deciziile astea le luăm după ce vorbim cu băieţii.

Sunt probleme…după cum scrie presa. A apărut zâzania la echipă…

– Aici spun că sunt supărat pe o parte a presei care scrie doar pentru senzaţional, fără să ceară şi punctul de vedere al meu, de exemplu. Se Scrie undeva că Mirel Vasilichia a fost principalul sponsor al echipei. Nu, Mirel a ajutat echipa. Suma cu care acesta a ajutat echipa sezonul trecut se ridică la 20 la sută din bugetul total…nu e o sumă de neglijat dar, repet, principalul finmanţator al echipei a fost Consiliul Local Şirineasa! Cât priveşte plecarea lui Mirel de la echipă…eu nu-l mai înţeleg. Încep să-i dau dreptate lui Bâzâc (fostul primar de la Băbeni – n.r) care mi-a spus când Mirel a venit la echipă: o spă vezi tu, o să te saturi repede de el! Mirel fusese finanţator şi la Băbeni iar la Şirineasa eu l-am adus…

Cum e cu plecarea antrenorului Tavi Iordache de la echipă…

– Când am început negocierile cu jucătorii pentru a încheia noi contracte, s-a vrut îndepărtarea de la echipă a fraţilor Săraru. De fapt, Tavi Iordache vroia să nu-i mai prelungim contractul lui Ionuş pe motiv că e obraznic…răspunde. Leo a zis că dacă pleacă Ionuţ, pleacă şi el. Dacă eu renunţam la ei, atunci se interpresa că e răzbunarea mea pe domnul Săraru. Atunci Tavi a zis că pleacă, iar Mirel a zis că pleacă şi el. Apoi, cu juniorii…treceau zilele şi noi nu aveam juniorii pe care trebuie să-i avem la Liga a 3-a. Eu le-am propus juniori de aici din comună. Ei au zis că nu sunt buni pentru Liga a 3-a. Bine, atunci. Am mers la CSM şi am vorbit cu Gabi Mangalagiu, care e şi şeful Centrului de Copii şi Juniori, să ne dea câţiva juniori. Am vorbit cu el să vină să ne şi ajute că el are licenţa care se cere acum la Liga a 3-a. Că zicea cineva că să fie doar pe hârtie…nu-i adevărat…trebuie să fie şi fizic pe bancă. Tavi nu avea licenţă.

Obiectiv pentru echipă…

– Obiectivul e clar: rămânerea în Liga a 3-a. Suntem la început…nu putem emite mari pretenţii pentru primele locuri. Vrem, mai întâi să ne acomodăm cu fotbalul care se joacă la acest nivel, nu mai e ca la judeţ şi să jucăm un fotbal frumos.

3 comentarii la „Primarul de la Şirineasa, Bebe Streinu, despre echipa CS Şirineasa: „Vrem să ne acomodăm cu fotbalul care se joacă la acest nivel şi să jucăm un fotbal frumos”

  • 8 august 2016 la 19:06
    Permalink

    Bine ca primarul are bani pt. Fotbal,iar gardul scolii e daramat. Cred ca in curand va veni iar DNA la Sirineasa.

    Răspunde
    • 24 iulie 2017 la 13:13
      Permalink

      Si uite ca nu vine DNA la Sirineasa,cum mai e cu gardul?la data publicarii comentariului dumneavoastra primarul avea doar 2 luni de mandat si cred ca in a 4 luna gardul a fost r

      Răspunde
  • 24 iulie 2017 la 13:14
    Permalink

    Si uite ca nu vine DNA la Sirineasa,cum mai e cu gardul?la data publicarii comentariului dumneavoastra primarul avea doar 2 luni de mandat si cred ca in a 4 luna gardul a fost reparat

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *