Motivul halucinant pentru care Guvernatorul BNR a acceptat creditele în franci elvețieni

Analistul Radu Soviani disecă pe blog salariul lui Mugur Isărescu și cum s-ar putea verifica dacă acesta își ascunde sau nu veniturile. Soviani postează și un filmuleț savuros în care Isărescu explică de ce a permis ca persoane cu venituri mici și riscuri asociate mari să se împrumute în CHF și cui aparține „o bună parte din responsabilitate”.
Este o selecție dintr-o conferință de presă urcată pe YouTube în ianuarie 2015, în care Guvernatorul răspunde la interpelarea „Ați prezentat faptul că 75% dintre debitorii în franci au venituri mai mici de 2.500 lei. Aș vrea să va întreb cum explicați această apetență a băncilor, de a îndrepta un instrument exotic-creditul în franci elvețieni pentru români, către cei cu venituri mici?”
Iar Mugur Isărescu spune textual: „Unul dintre motive a fost, să zicem, activitatea dumneavoastră extrem de activă la Money Channel, să spuneți că este bine să se ia credite în franci elvețieni. Eu țin minte foarte bine”. „În lei”, intervine Radu Soviani, „să se ia în lei”. „No-no, hai să nu ne certăm aici, am memorie foarte bună”, replică Guvernatorul. „Că sunt cele mai ieftine… și când noi spuneam că prezintă risc… adică, ce faceți domnu’ Guvernator, există și în România un credit cu dobânda mai mică și mai ieftin și dumneavoastră vreți p-ăla să-l descurajați. Deci aveți o bună parte din responsabilitate”.
Cu alte cuvinte, șeful instituției de supraveghere, ia deciziile în funcție de ce opinii se vehiculează în media? De ce mai primește atunci 13.600 de euro pe lună, conform propriilor declarații? Care mai este responsabilitatea instituției? Mă rog, aici am văzut din filmuleț că responsabilitatea BNR poate fi pasată presei la nevoie. Oricum, în legătură cu recomandările Money Channel, n-ar trebui exclusă premisa că și ilustrul Guvernator mai minte câteodată, cum insistă Radu Soviani.
„În concluzie, domnul Isărescu, atâta timp cât nu își publică declarația de avere, sub semnătură și depusă la ANI, este susceptibil de a minți în privința veniturilor reale. Nu vreau să vă spulber un mit, dar domnul Isărescu mai minte câteodată, și asta cu mult tupeu. A mințit atunci când a spus că nu a luat niciodată vreun credit de la Volksbank și a mințit atunci când, la întrebarea mea, cum își explică faptul că sub supravegherea domniei sale, băncile comerciale au țintit pentru creditele toxice (în franci elvețieni) persoanele cu veniturile cele mai reduse și cu riscurile cele mai mari, zicând că i-am sfătuit eu la Money Channel să se împrumute în franci elvețieni. Încă mai aștept o minimă dovadă din partea domniei sale, prin care să își argumenteze această minciună, dar această dovadă nu va veni” scrie Soviani pe blog.
Legat de salariul lui Isarescu, Soviani pune cateva accente interesante. „Comparativ cu un salariu al unui bancher central din alte state europene, venitul declarat verbal al domnului Isărescu este sub jumătate față de cel al unui unui omolog din bănci europene. Dar și supravegherea domniei sale este sub jumătate, și reglementarea domniei sale este sub jumătate și capacitatea de țintire a inflației este sub jumătate și în general, performanța șefului lui Bogdan Olteanu este sub jumătate, în special prin capacitatea domniei sale de a fi în postura de a cere capital băncilor comerciale, în loc să le permită externalizarea de active (și de profituri) și să le oblige să își reevalueze activele (și să aducă iar capital). Am mai argumentat spunând că este de înțeles (dar de neacceptat) de ce BNR nu vrea să le ceară băncilor comerciale reeavaluarea activelor, și teama lui Mugur Isărescu de a le cere capital. BNR și Mugur Isărescu au o problema mai veche cu reevaluarea activelor. Dacă la Bancorex Isărescu nu a solicitat reevaluarea de active (și a scăzut valoarea pe care statul român ar fi trebuit să o încaseze, în beneficiul celor care au cumpărat-o-la pachet cu BCR, n.n), în momentul de față nu vrea reevaluarea de active în contextul legii dării în plată, pentru că ar fi în detrimentul celor care au cumpărat sistemul bancar românesc. Aceiași beneficiari, aceiași actori”.
În privința aflării veniturilor reale ale Guvernatorului mai există totuși o șansă, crede Radu Soviani. „Vom avea posibilitatea foarte curând să verificăm dacă domnul Guvernator a mințit astăzi în privința veniturilor reale, sau nu. Pentru că, după ce a demisionat, domnul Bogdan Olteanu trebuie să își depună declarația de avere la final de mandat. Și, dacă BNR nu a fost transparentă doar pentru 10 minute și doar așa cum a vrut ea, va publica declarația de avere la final de mandat, fără să blureze veniturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *