Élysée, un loc de referință al eleganței și al petrecerilor de calitate

Élysée, un nume atât de pretențios, sofisticat, poetic, franțuzesc… chiar aici la Râmnic. Ceva ce a fost cândva un restaurant de lux, cel mai elegant din vreamea lui. Aflat la intersecția străzii Traian cu Bulevardul, cam pe unde se află prefectura astăzi, cu o gradină enormă în spate, foarte frumos amenajată, localul reprezenta un punct de referință în ceea ce privește divertismentul rafinat în orășelul de sub Capela.

Date despre acest loc absolut mirific, din perioada interbelică, ce a dispărut de mult în negura timpului, nu am găsit decât în consemnările scriitorului vâlcean Constantin Mateescu, în volumul său „Cartea Râmnicului”. Acesta povestește, din propriile amintiri, că nu oricine trecea pragul restaurantului și nu oricând. Era nevoie de ocazii speciale pentru asta, dar și de un buget generos. Clienții, îmbrăcați în ținute sobre, bărbații cu cravată, iar femeile cu fel și fel de coafuri proeminente și rochii de seară asemenea celor făcute în casele de modă pariziene, comandau fripturi de vită în sânge, mititei, halbe gulerate de bere rece și farfurioare cu alune americane. „Se vorbea cu voce coborâtă, iar patronul supraveghea atent corectitudinea cu care chelnerii, în tunică albă, își serveau clienții” povestește autorul.

Cât despre grădină, aici se găseau  din loc în loc arbuști exotici, jardiniere, alei acoperite cu marmură pisată, lampioane japoneze, separeuri cochete, mese și scaune din fier forjat vopsite în alb. Nu lipsea podiumul pentru orcherstră și, bineînțeles, ringul de dans. Și dacă exista ringul de dans, exista și o orchestră alcătuită din profesioniști bucureșteni,  ce interpretau  muzică ușoară sau de inimă albastră, chiar și jazz pentru puținii amatori ai genului. Dar cu siguranță nu lipseau tangoul, valsul, romanța si muzica lautărească, care erau pe placul tuturor. Se pare că pe scena de aici au trecut și celebrele Maria Tănase și Ioana Radu.

Dar bontonul, șarmul și atmosfera aceasta deosebită aveau să dispară imediat după război, când, o dată cu naționalizarea, încântătorul Élysée devine fadul „1Mai”. Din acest moment, apare o nouă modă, cea proletară, dacă se poate spune așa, fără poșetă și ciorapi de mătase, dar cu basma și rochie din stambă. Dispar jobenul, pălăria și melonul, ele fiind înlocuite de șapca din pânză. Toate acestea prezentau o nouă viziune asupra vieții, una impusă și searbădă.

Acest spațiu pe care a plutit atâta bucurie, atâta muzică și dragoste a fost însă distrus de șenilele comuniste, transformându-l, ironic parcă, în sediu al Puterii, al abuzurilor dictaturii și al terorii nemăsurate.

Rubrică realizată de Alina Nenu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *