Parol, părerea mea! Capra vecinului, barometrul frustraților

Am aflat cu mare surprindere că primarul Mircia Gutău nu e bărbat… deşi noi ştiam contrariul. Marele anunţ a fost făcut de senatorul liberal Adrănel Cotescu care, supărat foarte tare din cauza trădării acestuia, l-a castrat din pix.

Războiul dintre liberalii şi actualul edil al oraşului ar putea fi trecut cu vederea dacă nu ar provoca  acţiuni de mahala şi în celelate zone, cum ar fi presa.

O parte a presei a renunţat de câţiva ani buni la obiectivism, a trecut în tabăra celui care plăteşte mai mult sau pur şi simplu în tabăra celui care dă ceva, indiferent de sumă sau de serviciul făcut.

Nici asta nu ar fi de condamnat, în definitiv fiecare se descurcă cum poate şi-şi găseşte în funcţie de caracter formula de supravieţuire, atacul la adresa colegilor de presă face parte din altă categorie, a jigodismului. Modul în care faci presă ţine de educaţie, de cât de mult te respecţi ca individ.

Politicianul pupat în dos nu va deveni nici mai frumos, nici mai deştept, nici mai curat printr-un atac ordinar la adresa publicaţiilor sau redactorilor care i-au arătat adevăratele îndeletniciri. Dimpotrivă.

Într-un oraş ca Râmnicul, „caprele” şi „ţapii”, în funcţie de gusturi, sunt la vedere, unii îşi fac un titlu de glorie din mărimea coarnelor, alţii din calitatea „laţelor”. Fiecare îşi valorizează „averea” la cât vrea.

Din nefericire cei mai mulți stau cu ochii pe capra vecinului ba mai mult îi dau și câte una între coaste în ideea că paguba vecinului îl va ajuta să-și valorizeze arătarea din ogradă. Dacă îți place ceea ce ai nu te arunci peste gardul vecinilor, stai în curtea ta și încerci cu un efort de imaginație dacă e cazul să-ți vezi capra ca pe cel mai valabil bun.

Info Puls este o redacție atipică… Ne doare în co de ce fac alții. De bunurile achiziționate, de vacanțele prin Europa sau prin alte țări exotice. Nu râvnim la bunul altora și nu invidiem pentru că de cele mai multe ori produsele din orgada vecinilor sunt toxice și dăunează grav atât sănătății cât și imaginii. Un om inteligent nu va fi niciodată rău. Răutatea se naște din prostie, inferioritate și frustrare!

De fapt atacurile nefondate sunt baromeru care dezvăluie cantitatea de frustrări pe centimetru  de creier. Din păcate unii chiar refuză să evolueze, chiar dacă, financiar, au câteva milioane de euro în cont. Brâncuși spunea: Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci și proști… Când am revenit, v-am regăsit și mai săraci și mai proști!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *