Ciech Soda România solicită cu urgență mediere din partea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, în negocierile cu CET Govora

Ieri, 10.08.2016, a vut loc o nouă rundă de negocieri privind noile condiții contractuale de furnizare a aburului industrial de către CET Govora. Negocierile nu au reușit să ajungă la un nou acord asupra prețului, în condițiile în care administratorul judiciar al CET Govora nu a acceptat alte condiții decât cele proprii.

În vederea depășirii acestui blocaj, CSR a trimis o solicitare oficială de mediere către Ministerul Economiei, având în vedere că această situație este în măsură să afecteze peste 30.000 de persoane din întreaga regiune Vâlcea.

„Consider că managementul CET Govora s-a concentrat asupra propriilor profituri și nu a avut o poziție obiectivă în rezolvarea problemei. Drept consecință, fabrica CSR a fost închisă, fapt care va avea un impact negativ asupra situației economice a județului Vâlcea. De 10 ani contribuim la economia locală, am investit 220 milioane de Euro în salvarea, conservarea și dezvoltarea afacerii locale în pofida dificultăților economice cu care ne-am luptat în ultimii ani. Ne dorim să rămânem în România și să contribuim la dezvoltarea economiei locale. Avem nevoie de un punct de vedere care să integreze toate aspectele pe care le generează această problemă și care să vadă dincolo de interesele individuale ale actorilor economici „, a declarat Witold Urbanowski, CEO CSR.

Majorarea prețului solicitată de CET afectează capacitatea CSR de a rămâne competitivă pe piață. Planurile de restructurare CET nu au fost prezentate ceea ce face ca, și în situația acceptării noilor prețuri, să rămâna neclară capacitatea CET Govora de a livra pe teremen lung aburul în cantitatea și la calitatea necesară.

Stoparea activitații de producție, forțată de întreruperea livrării aburului, generează pierderi de 121.000 lei / zi pentru CET. Iar sistarea operațiunilor CSR va genera falimentul CET, având în vedere că aburul vândut către CSR reprezintă 77% din aburul produs.

Înainte de denunțarea contractului de către CET Govora, CSR a plătit  93 lei/Gcal, incluzând costurile certificatelor verzi, cu 15% mai mult decât în Germania și cu 30% mai scump decât în Polonia.

În cazul în care CIECH va fi nevoit să închidă operațiunile din România, bugetul local Râmnicu Vâlcea și cel central vor pierde 50-60 milioane de lei/pe an, din taxe. Regiunea se va confrunta, de asemenea, cu o rată crescută a șomajului care va afecta aproape 30.000 de persoane, angajate la CSR, CET, Oltchim, SNS și toți ceilalți furnizori locali.

 „Vrem să rămânem în România și să ne continuăm activitatea aici. Solicităm intervenția autorităților competente pentru a media această situație. Considerăm că este o atitudine responsabilă  din partea noastră să lansăm această invitație la nivel central, tinând cont de efectele pe care situația le implică. Avem nevoie să știm dacă autoritățile române susțin acest climat incert în care contractele care generează un astfel de impact puternic asupra oamenilor și afacerilor pot fi schimbate prin presiune și amenințări”, a declarat Witold Urbanowski, CEO al CSR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *