Ghinion de neşansă! Costi Rădulescu flituit de Cioloş la rectificarea bugetară

Preşedintele Consiliului Judeţean, social democratul Constantin Rădulescu, mimează corespondenţa cu premierul Dacian Cioloş. Pesedistul anunţa prin purtătorul său de cuvânt, pentru că este alergic la foştii săi colegi de presă, că i-a cerut lui Cioloş suma de după aprobarea rectificării bugetare „32.084 mii lei  pentru  suplimentare a bugetului, în condiţiile în care, o ultimă analiză economică a relevat faptul că nivelul veniturilor şi al surselor de echilibrare aprobate judeţului Vâlcea, prin legea bugetului de stat, s-au dovedit a fi insuficiente.”

Afirmaţia s-a dovedit a fi falsă. Liberalii susţin că pesedistul a ratat rectificarea bugetară pentru că a uitat să trimită scrisoarea. Curat… Caragiale.

 

 

Contre între actuala conducere a CJ Vâlcea şi conducerea PNL Vâlcea. Pesedistul Costantin Rădulescu se laudă că aduce bani cu sacul după rectificarea din 10 august, liberalii susţin că a ratat rectificarea fără să ştie. Ceea ce este foarte grav.

Liberalii au precizat într-un comunicat că Proiectul pentru rectificarea bugetară a fost în dezbatere publică în data de 29 iulie, iar Rădulescu a trimis solicitarea, dacă a trimis-o,  după închiderea dezbaterii.

Aşa se face că judeţul Vâlcea a primit din cei 32.084 mii lei, nesolocitaţi, după afirmaţiile liberalilor, doar  1.924 mii lei pentru cheltuieli legate de consumul de fructe în şcoli, plata  personalului neclerical, funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice şi pentru plata unor drepturi salariale restante ale personalului didactic.

„În şedinţa  de Guvern, din  data de 10 august 2016, au fost aprobate proiectele de ordonanţă cu privire la rectificarea pe anul 2016 a bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului de stat. Este prima rectificare bugetară pe anul 2016, o rectificare pozitivă, sănătatea, educaţia şi drepturile sociale primind mai mulţi bani.

Înainte de această rectificare a apărut în mass-media locală un comunicat de presă al Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, prin care anunţă că a solicitat Guvernului României suplimentarea cu suma de 32.084 mii lei a fondurilor ce se vor aproba judeţului Vâlcea cu ocazia rectificării bugetului asigurărilor sociale şi al celui de stat pe anul 2016. Din comunicat reiese că Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu,nu avea habar că proiectele de ordonanţă, cu privire la rectificarea menţionată, erau în dezbatere publică încă din data de 29 iulie 2016 şi că se ştia de atunci suma ce va fi alocată Judeţului Vâlcea. Faptul că menţionează că s-a adresat Guvernului României  pentru a suplimenta cu suma de 32.042 mii lei fondurile alocate pentru judeţul Vâlcea, îl face pe Constantin Rădulescu să pară o figură desprinsă din operele lui Caragiale, cu aceea scrisoare pierdută care nu a mai ajuns la destinar, pentru că în şedinţa de Guvern, suma aprobată este foarte departe  de suma solicitată.

Credem că solicitarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea ori nu a ajuns la Guvern, ori nu a fost luată în seamă, fiind prost fundamentată.

Din suma de 32.042 mii lei, solicitată de Constantin Rădulescu, judeţul Vâlcea a primit doar 1.924  mii lei pentru cheltuieli legate de consumul de fructe în şcoli, plata  personalului neclerical, funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice şi pentru plata unor drepturi salariale restante ale personalului didactic.

Îl sfătuim pe Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea ca pe viitor să spună ce a făcut şi să nu mai îmbrobodească vâlcenii cu tot felul de poveşti fără suport în realitate, aşa cum obişnuia şi predecesorul său pesedist, Ion Cîlea.

Mai remarcăm că în domeniul investiţiilor şi al cofinanţărilor pentru primării, judeţul Vâlcea a primit 0 (zero) lei, cifră caracteristică lui Constantin Rădulescu în multe domenii.”, precizează Biroul de presă al PNL Vâlcea.

Conform comunicatului pesedist, CJ Vâlcea se află într-o situaţie de coşmar… visteria este goală, în condiţiile în care cheltuielile au rămas aceleaşi.

Constantin Rădulescu susţine că ar avea nevoie 4.124 mii lei, pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, funcţionării căminelor pentru persoane vârstnice, finanţării cheltuielilor unităţilor de învăţământ special etc.; 19.200 mii lei, pentru reabilitarea drumurilor judeţene ce au fost afectate grav de fenomenele meteo din iarna 2015-2016; 8.700 mii lei, pentru echilibrarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea.

Rădulescu mai susţine că ar avea nevoie de bani pentru “readucerea reţelei de drumuri judeţene la o stare corespunzătoare desfăşurării fluente şi în condiţii de siguranţă a traficului rutier”. Şi noi credeam că reţeaua este aproape gata la cât asfalt s-a tot turnat, chiar şi prin pădurile unde cântă doar cucu.

Cam multe de făcut cu doar 1.924 mii lei.

CJ Vâlcea, fără bani şi dator vândut – şi cu ajutorul liberalilor

Se pare că afirmaţiile lui Rădulescu nu sunt departe de adevăr, bugetul CJ  Vâlcea stă foarte  prost la capitolul venituri, şi foarte prost la capitolul cheltuieli. O situaţie care semnalează falimentul, în condiţiile în care instituţia contractat în cinci ani două împrumuri cu termen final de rambursare în 2025.

La situaţia dramatică din prezent au pus umărul şi liberalii.

În data de 19 iunie 2015, conducerea liberală a CJ Vâlcea, preşedintele interimar Gheorghe Păsat, a iniţiat un proiect de hotărâre privind contractarea unui împrumut în valoare de 14.366.690 lei, pe o perioadă de 10 ani, pentru realizarea a 10 proiecte de investiţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, în vederea asigurării prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor.

Din totalul împrumutului de 14 milioane lei, suma de 8 milioane de lei va fi utilizată pentru cofinanţarea proiectului „Mirajul Oltului”;  902.000 lei, pentru decontarea lucrărilor de modernizare executate până în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.  Proiecte demarate în urmă cu câţiva ani.

Pe lista obiectivelor propuse pentru prefinanţare sau cofinanţare se mai numără drumurile judeţene din Vaideeni, Olanu, Şuşani, respectiv Mădulari. Împrumutul a fost contractat de la Ministerul Finanţelor Publice în baza unui contract ce va expira în 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *