Dumitru Pearcu: „Ca deputat aş face mult bine judeţului şi primarilor”

Cel mai longeviv primar din România, Dumitru Pearcu, susţine că ar avea destul de mult de lucru dacă ar ajunge în Parlament, având în vedere problemele cu care se confruntă  alesii locali şi cetăţenii. Primarul comunei Tomşani susţine că în PSD nu s-a discutat pe tema desemnării candidaţilor pentru alegerile din toamnă, dar nu neagă că ar fi  interesat să candideze pentru Camera Deputaţilor.

„Să vedem care va fi decizia partidului, nu s-a discutat despre candidaturile la alegerile parlamentare, dar dacă mi s-ar propune, probabil aş accepta să candidez. Pot să spun că am o pregătire profesională destul de bună, în administraţie am vechime, iar în cei 27 de ani de cand sunt primar pot să spun că m-am confruntat cu fel de fel de probleme şi cunosc foarte bine legislaţia. Ca deputat aş face mult bine judeţului şi primarilor, indiferent de culoarea politică, că sunt multe legi care sunt puse în spinarea primarului. Vă dau un exemplu simplu: câinii fără stăpân. Primarul trebuie să rezolve această problemă, legea îl obligă să asigure hrană şi adăpost, dar nu interesează pe nimeni  cum va face acest lucru, mai ales că în primărie nu are suficient personal.  Exemplul  cu câinii este doar unul din 30. Avem probleme şi cu O.G.  43, cu drumurile naţionale.  Noi avem obligaţia să facem acostamente, dar proprietari sunt cei de la Drumuri. Noi suntem la muncă, dar şefii sunt în altă parte!”, a explicat Dumitru Pearcu.

Aflat la al şaptelea mandat, Dumitru Pearcu conduce primăria Tomşani din 1990 şi se numără printre cei mai longevivi primari din România.

Irina Rîpan

Un comentariu la „Dumitru Pearcu: „Ca deputat aş face mult bine judeţului şi primarilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *