UPDATE: USG s-a înțeles cu CET-ul. De joi se va relua livrarea de abur industrial

Remus Borza, administratorul judiciar al societăţii CET Govora, susţine că au fost finalizate negocierile cu USG, urmând semnarea unui nou acord comercial pe o perioadă de 10 ani. Borza a mai precizat că de mâine se reia livrarea de abur industrial către USG: „Am finalizat negocierile cu USG, după lupte seculare care au durat mai bine de o lună de zile. Important este când totul se termină cu bine! În final, am ajuns la un acord comercial care este just şi echitabil pentru ambele părţi. Este vorba de o creştere semnificativă aş putea spune la 106 lei/Gcal la aburul de 6 şi 13 bari şi respectiv 110 lei/Gcal la aburul de 35 de bari. Am negociat un contract pe 10 ani care va aduce 20 de milioane de lei în plus în fiecare an CET-ului… Urmează zilele următoare semnarea contractului. De mâine, reluăm livrarea de abur industrial. Practic, am agreat termenii generali – tehnici, comerciali, financiari… Important este că am agreat preţurile. Am plecat de la 78 lei şi am ajuns la 106, respectiv 110 lei… Important este că am intrat într-o relaţie de normalitate cu cei doi parteneri strategici ai noştri – Oltchim şi Uzinele Sodice Govora, că am depăşit toate dezacordurile şi că, de acum, ne vom concentra toate eforturile spre a crea acea sinergie şi complementaritate nativă a celor trei firme şi împreună să fim o forţă nu doar în Vâlcea, ci la nivel naţional şi european. Voi fi un susţinător necondiţionat al intereselor celor doi parteneri – Oltchim şi USG, după cum cred că, pe viitor, şi ei vor aborda cu mai multă seriozitate relaţia cu CET Govora… ”, a declarat administratorul judiciar de la CET Govora- Remus Borza, citează Jurnal Vâlcean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *