Mădălin Dobre, manager general CS Şirineasa: „O să vedeţi că CS Şirineasa va duce campionatul Ligii a 3-a cu o sumă mai mică de 5 miliarde, sumă care se vehicula ca fiind necesară pentru acest eşalon”

Invitat la emisiunea Sport Plus, la TV etalon, managerul general al clubului de Liga a 3-a, Mădălin Dobre, a făcut câteva precizări importante, încercând să clarifice şi anumite lucruri legate de jucători sau de echipă în general.

Marinaş, pasibil de suspendare

După câte se pare, prin maniera în care a acţionat, Marinaş se pare că ne-a păcălit pe amândouă cluburile (Flacăra şi CS Şirineasa). pe 28 iulie, jucătorul a semnat cu noi, cu CS Şirineasa. Ulterior, acesta a mers la cei de la Horezu şi, după câte mi-au spus cei de-acolo, s-ar fi jurat cu cerul şi pământul că n-a semnat cu noi. Acum, Marinaş e pasibil de suspendare. Dacă eu mă duc şi înregistrez contractul lui cu noi la federaţie, Marinaş e pasibil de suspendare (pentru dublă semnătură) între 12 şi 24 de etape. Eu o să mă întâlnesc cu cei de la Horezu, să încercăm să cădem de acord şi să joace la noi, entru că dacă e suspendat, atunci Marinaş nu poate juca în nicio parte, nici la noi, nici la Flacăra şi ar fi păcat”.

Jucători care au plecat de la echipă din diferite motive

„Au fost jucători care, din diferite motive (ori că au fost ademeniţi de alte cluburi cu bani mai mulţi, ori că nu mai puteau face faţă cu antrenamentelle datorită serviciului) au cerut să plece de la CS Şirineasa. În situaţia în care nu puteau veni la antrenamente, sau au considerat că nu fac faţă la Liga a 3-a, şi au cerut să plece sunt jucătorii Fistogeanu, Preda (Boabă) sau Puşcatu. Melcea s-a dus la clubul care i-a oferit mai mult, cu toate că joacă într-un eşalon mai inferior ca noi”

Lotul va fi definitivat zilele următoare

„Piesele grele pe care ne vom baza sezonul viitor în Liga a 3-a sunt jucătorii care au jucat în Liga a 2-a sau a 3-a şi au ales să continue cu noi după ce au promovat. Mă gândesc aici la Muşuroia, la fraţii Săraru, la Ciocotoiu şi la toţi ceilalţi care vor îmbrăca tricoul echipei noastre şi sezonul viitor (…) E adevărat că Gabi Mangalagiu (antrenorul – n.r.) a adus în pregătire mai mulţi tineri şi juniori de la CSM. Vom vedea zilele următoare cine rămâne, cine face faţă la acest nivel. De altefel, în perioada următoare vom mai face câteva transferuri, pentru ca uşor uşor să definitivăm lotul pentru campionatul viitor”.

„Am vrut să ne întindem cât ne permite plapuma”

Mădălin Dobre a vorbit şi despre situaţia financiară sau perioada de pregătire a echipei din Şirineasa în perspectiva startului noii ediţii de campionat a Ligii a 3-a. „Nu am vrut să ne aruncăm cu banii, să promitem nişe salarii pe care ulterior să nu le putem onora. Am vrut, cum se spune în popor, să ne întindem cât ne permite plapuma. Şi o să vedeţi că vom duce campionatul ăsta şi cu mai puţin de 5 miliarde, sumă care era vehiculată de unii căar fi necesară pentru Liga a 3-a. (…) Pregătirea? Băieţii aşteaptă să înceapă campionatul. Avem deja 5 săptămâni de antrenamente, dacă startul campionatului se mai amână pentru încă o săptămână ajungem la 9 săptămâni. Există posibilitatea ca băieţii să fie deja obosiţi când începem campionatul, lucru ce n-ar fi OK.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *