Avocatul Poporului somează Ministerul Sănătății să ia atitudine în cazurile de malpraxis înregistrate în ultimle luni

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită lămuriri Ministerului Sănătății cu privire la creșterea, în ultimele trei luni, a posibilelor cazuri de malpraxis și neglijență, în special în cazul transfuziilor și perfuziilor efectuate greșit.

”Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și solicită Ministerului Sănătății să comunice măsurile luate în vederea prevenirii pe viitor a cazurilor de malpraxis și/sau de neglijență în practicarea actului medical, soldate cu decese, în special în cazul transfuziilor și perfuziilor efectuate greșit. Totodată, Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătății să comunice dacă a considerat necesar să emită noi reglementări pentru prevenirea situațiilor de malpraxis sau neglijență (atât privind sancționarea neglijenței în practicarea actului medical cât și privind noi măsuri de recompensare a potențialilor donatori de sânge)”, se arată într-un comunicat emis de instituția mai sus amintită.

Avocatul Poporului a luat act de apelurile tot mai insistente ale managerilor de spitale din întreaga țară, în vederea donării de sânge. Conform afirmațiilor acestora,sistemul medical se confruntă în prezent cu o criză fără precedent privind stocul de sânge, atât la nivelul centrelor de transfuzii naţionale cât şi teritoriale.

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului este urmarea luării la cunoștință din mass-media a informațiilor privind creșterea, în ultimele trei luni, a numărului de posibile cazuri de malpraxis și/sau de neglijență în practicarea actului medical, soldate cu decese, în special în cazul transfuziilor și perfuziilor efectuate greșit, dupăcum urmează:

Printre cazurile prezentate de Avocatul Poporului se numără:

– La Spitalul de Chirurgie Plastică Reparatorie si Arsuri (SCUCPRA) – București, unei paciente de 79 de ani i s-a făcut, în 13 iunie 2016, o transfuzie cu o grupă greșită de sânge, iar pacienta a decedat la o săptămână după incident. Ulterior s-a constatat că unitatea de transfuzii a spitalului avea autorizația de funcționare expirată de un an de zile, iar cazul a fost raportat de spital abia pe data de 27 iunie 2016.

– O minoră de 11 ani din județul Alba a murit în condiții suspecte, după ce în data de 26 iulie 2016 s-a înțepat într-un cui ruginit, fiind apoi tratată timp de 11 zile în patru spitale, fără rezultate (tratamentul aplicat s-a dovedit a fi ineficient).

– Un copil de un an și șapte luni a murit, în 7 august 2016, după ce doctorii de la Spitalul Clinic “Doctor Victor Babeș” din București i-au administrat glucoză fără a efectua testul de glicemie, “întrucât duminica laboratorul este închis”, cauza decesului fiindcomă diabetică.

– O tânără însărcinată din județul Vâlcea a fost internată, în 31 iulie 2016, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, i s-a făcut o transfuzie de sânge în urma căreia femeii i safăcut rău, fiind transferată de urgență la Spitalul Județean de Urgență Craiova, unde femeia și copilul au decedat în timpul operației de cezariană.

– La Spitalul Clinic CF 2 din capitală, la sfârșitul lunii iulie 2016, unei paciente de 38 de ani i-a fost administrat, în urma unei operaţii, sânge cu o grupă necorespunzătoare, pacienta intrând în comă. Soţul acesteia a afirmat că personalul de la Secţia de Terapie Intensivă, care a îngrijit-o, a încercat să ascundă eroarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *