În România se construiește cel mai puternic laser din lume

La Institutul de Fizică de la Măgurele a început construcția celui mai mare laser din lume.  Primele componente ale laserului au fost dezvăluite luni, la sediul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele. Fizicienii, împreună cu reprezentanţii firmei Thales, care construieşte laserul, au scos din cutiile sigilate, trei componente mari de laser. Asamblarea acestora va fi finalizată peste aproximativ un an, fiind vorba de sute de astfel de piese care sunt aduse din Franţa, la Institutul de Fizică de la Măgurele, se arată într-un reportaj realizat de Mediafax.

„Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics”, sau ”Laserul de la Măgurele”, cum mai este numit, este format din două componente: prima este formată din două lasere de mare putere (două braţe a câte 10 petawaţi fiecare, 10 petawaţi însemnând 10% din puterea Soarelui), şi un generator de radiaţii gamma cu caracteristici performante.

Cercetătorii îşi propun să găsească soluţii şi răspunsuri pentru o serie de probleme pe care încă nu le ştim sau nu le putem rezolva. Spre exemplu, o aplicaţie care ar putea rezulta din experimentele făcute la Măgurele este o metodă revoluţionară pentru tratarea cancerului, acolo unde nu se mai poate interveni chirurgical. Alte aplicaţii ar fi simularea radiaţiei cosmice pentru a vedea cum se comportă materialele din care sunt făcute staţiile spaţiale sau navetele spaţiale pentru o călătorie de lungă durată cum ar fi o viitoare misiune spre Marte.

De asemenea, cercetătorii îşi propun să găsească răspunsuri la probleme de fizică teoretică, cum ar fi distribuţia elementelor în Univers. Nu în ultimul rând, la ELI-NP s-ar putea accelera particulele cu ajutorul laserului, metodă care ar putea putea înlocui pe viitor tehnologia folosită acum la CERN, adică marile acceleratoare de particule care au costuri foarte mari de construcţie şi operare.

Proiectul ELI se desfăşoară în trei ţări, nu numai în România, iar până în 2018, toate echipamentele vor fi instalate în cadrul sediului care se contruieşte în prezent pe platforma de la Măgurele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *