D’aia-şi pierde oaia lâna şi Măria, pălăria!

Vestea care a rupt gura târgului la început de septembrie 2016 a fost cea legată de familia Tudor, din Râmnicu Vâlcii. Oameni cu stare. Moştenitori de izvoare cu ape tămăduitoare la Olăneşti, prin efectele combinate ale prostiei noastre şi ale relei-voinţe profund înrădăcinate în gena clasei politice româneşti. Pe “doamna Tudor”, care a devenit doamnă prin alianţă, aşa cum a devenit şi Tudor, adică numai în parte, n-au pricopsit-o atât cunoştinţele, cât „relaţiile”. Iar Măria – S.A. ne-a pricopsit pe toţi, cu o taxă cum n-a mai fost şi cum n-ar fi trebuit să fie în vecii vecilor: taxa pe apa de izvor. Mare bucurie! Păi, dacă-i venea ideea cu taxa pe respiraţie? În treacăt fie spus, dacă apele minerale ar fi rămas monopol de stat, supărarea turiştilor şi a localnicilor pe taxa instituită la izvoare ar fi trecut ca ploaia de primăvară, alungată de iluzia că bugetul statului, alimentat şi cu banii pe care îi dăm noi pe apa cu care ne-a pricopsit Dumnezeu, va fi folosit cu grijă şi înţelepciune. Creduli. Ne legănăm cu iluzia că aleşii noştri nu vor uita de unde au plecat. Nu-mi vine să cred că şi atitudinea asta de copii tâmpiţi e cadou de la Sfânta Treime! Mai degrabă şi-a băgat dracu’ coada, sau nu mai ştiu ce altă parte a anatomiei, doar nu degeaba se spune că banul e ochiul dracului!

Adevărata înţelepciune i-ar fi ţinut departe de izvoare pe păduchii care au transformat viaţa politică românească într-o plagă urât mirositoare, de care trebuie să ne vindecăm cu orice preţ! Impresia lor că-şi pot permite orice, oricând şi în orice condiţii, e numai în parte greşită, că doar i-am suportat atâta amar de vreme! Partea pe care n-au fost şi nu vor fi în stare s-o înţeleagă şi să o accepte este perioada aceasta, în care sunt chemaţi să dea socoteală. Într-un ritm prea lent şi cu mult prea multă blândeţe, câteva dintre instituţiile statului dau semne de înviorare. E doar un semnal. Nu se întrezăreşte, încă, “luminiţa de la capătul tunelului”, prea multe alte instituţii ale statului dau semne de oboseală, în timp ce alegătorul român e numai în poveste un balaur cu multe capete, în realitate e doar o gloată fără cap! Adevăr dureros, care ne va otrăvi speranţele şi la parlamentarele din toamnă, dacă nu reuşim să-i vindecăm de amorţeală pe nehotărâţi şi pe indiferenţi. Să iasă la vot! Când prezenţa la urne va fi 100%, vom fi siguri că ne merităm soarta, dar vom putea, fără mare greutate, să o şi controlăm. Pe dumneaei, soarta! Personajul iluzoriu pe care îl declarăm vinovat de toate neajunsurile noastre. Şi, după ce ne închipuim că am găsit vinovatul, ne culcăm pe urechea bleagă, de parcă am fi rezolvat problema. N-am rezolvat nimic!

Nu soarta a adus-o pe Maria Tudor în “Top 300”, ci spălarea de bani şi evaziunea fiscală, alături de alte câteva “inginerii”, fără legătură cu litera şi spiritul legii, sau cu bunul-simţ comun. De ce a făcut toate astea? Pentru că a putut! Cum a putut? A avut “susţinere”! Şi-atunci, cum se face că-şi “pierde pălăria tocmai acum, când părea definitiv şi irevocabil aşezată? Răspunsul la această întrebare simplă nu e complicat, e complex. Îl vom analiza la vremea potrivită. După ce Maria Tudor îşi va plăti (sau nu?) factura pentru nenumăratele păcate, va trebui să privim mai departe şi mai atent. Vom descoperi oul lui Columb!

Dumitru Negulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *