Conform afirmaţiilor primarului Aurora Măgura, „Amenajare drumuri de tarla”, principala lucrare de investiţii ce se derulează la Popeşti

Potrivit primarului Aurora Măgura, administraţia publică a comunei popeşti are în derulare un proiect denumit „Amenajare drumuri de tarla”, proiect care se implementează cu bani veniţi prin finanţare europeană. A avut loc licitaţia, se ştie deja firma care a câţtigat şi va executa lucrările, termenul de finalizare fiind 2 ani. De asemenea, continuă lucrările de amenajare şi unui drum în lungime de 2,5 km în satul Firijba, lucrarea fiind executată cu bani ce vin prin OG 28. Au fost demarate discuţii cu o firmă de consultanţă pentru asfaltarea a 7 km pe „Drumul lui Cuza”. Banii ar urma să vină pe Măsura 7.2, de la Guvern. Drumul este paralel cu cel care merge spre Horezu.

Şcolile din Popeşti, gata să-şi întâmpine copiii

Şcolile din Popeşti sunt gata pentru reluarea cursurilor. În comuna vâlceană funcţionează două şcoli (în satele Dăeşti şi Urşi) şi trei grădiniţe (la Dăeşti, Popeşti şi Urşi). De curând s-a făcut şi dezinsecţia la toate localurile de învăţământ, circa 300 de copii urmând a merge la grădiniţă şi a urma cursurile celor două şcoli din comună. de remarcat faptul că o firmă de televiziune prin cablu cu sediul în Bucureşti (prin directorul zonal Vasile Zamfirescu) va oferi tuturor copiilor din Popeşti, şi din localităţile din zonă, câte două caiete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *