Cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut cu 16,3%

În luna iulie 2016 faţă de luna iulie 2015, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule a crescut cu 16,3%, iar cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut cu 6,8%, informează Institutul Național de Statistică.

În luna iulie 2016, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete faţă de luna precedentă a scăzut ca serie brută cu 3,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,4%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 7,2% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,1%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 16,3% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 20,8%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent a crescut atât ca serie brută cu 6,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,4%.

În perioada 01.01 -31.07.2016, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de aceeași perioadă a anului atât ca serie brută cu 16,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 16,4%. Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut faţă de primele șapte luni ale anului 2015 atât ca serie brută cu 11,7% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 12,0%.

Iulie 2016 comparativ cu iunie 2016 volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna iulie 2016, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 3,2%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor ( 9,2%) şi la comerţul cu autovehicule (-8,6%). Creşteri au înregistrat comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+4,9%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+3,9%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2016, comparativ cu luna precedentă a înregistrat o creştere cu 1,4%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, în luna iulie 2016, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri, serie brută, a înregistrat o creştere cu 7,2%, ca urmare a creşterilor înregistrate la hoteluri şi restaurante (+10,7%), activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+4,5%), activităţile de spǎlare, curǎţarea şi vopsirea textilelor şi blǎnurilor (+3,0%) şi la activitǎţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+0,8%). Serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare au scăzut cu 2,6%.

Volumul cifrei de afaceri, pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2016 faţă de luna precedentă a crescut cu 1,1%.

A.S.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *