Trei luni de nebunie parlamentară

Încet, încet intrăm în febra alegerilor Parlamentare și care aduce mai multe schimbări, doar că ideile sunt vechi.

De exemplu, de anul acesta, revenim la alegerile pe liste.

Pentru partide o fi de bine sau de rău, asta rămâne de văzut. Însă, pe mine ca simplu votat nu mă atrage genul acesta de vot. Nu e sexy. O să intru în cabină, cu ștampila în mână și voi avea o dilemă, dar eu cu cine votez? Cu omul sau cu partidul? Să spunem că eu cred în doctrina unui partid, dar nu-l agreez pe cel pe care formațiunea l-a desemnat ca și cap de listă, de exemplu, la Senat. Ce fac? Îmi urmez dorința de a-mi ajuta partidul, sau dau votul meu adversarilor politici, doar ca să mă asigur că X-ulescu nu va ajunge în parlament? O să aflu răspunsul la întrebarea asta, după ce o să fiu pus în fața faptului împlinit.

O altă noutate este că vom avea mai puțini parlamentari. Vor fi 308 deputați, 134 de senatori, 18 parlamentari ai minorităților și 6 parlamentari ai diasporei. Un total de 466 de parlamentari, cu patru mai puțini decât în 2008, cu 122 mai puțin decât în 2012 și cu 166 MAI MULȚI decât a votat poporul la referendumul din 2008.

Faptul că se va vota pe listă, adunat cu o reducere semnificativă (spunem noi) a parlamentarilor, a dus la lupte crâncene în interiorul partidelor  pentru un loc pe liste, dar și pentru a prinde un loc eligibil. Că de, degeaba cotizez, dacă sunt ultimul din coadă și am șanse zero.

În urma luptelor deja încep să apară nume de posibili candidați, sau chiar liste oficiale. Însă nu e mimic nou pentru cetățean. Nu vedem un nume nou. Un om cu o altă viziune față de cei care ne-au condus de 20 și ceva de ani. Vrem sânge proaspăt și nimeni nu ne oferă acest lucru.

Ce facem? Iar îi alegem tot pe ăștia? Mergem la vot tot pe principiul, „lasă-i, că măcar p`ăștia îi știm”?

Se pare că noi, cetățenii acestei țării, nu prea suntem în stare să ne ”purificăm” Parlamentul, așa că fac un apel public la șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, să ne dea o dubă, pardon, o mână de ajutor. O rugăm să ia dânsa fain frumos listele și să le verfice la sânge, să le scuture un pic ca să iasă pleava. De fapt tot ce o rugăm pe doamna Kovesi este să finalizeze acele sute de dosare, pe fiecare județ, aflate în lucru și să ne scape de ”granguri”, așa cum promitea în luna martie.

Oricum, mai sunt trei luni până la alegeri, dar pun de pe acum un pariu. Pariez salariul meu pe o lună, contra salariul unui parlamentar, că primul lucru pe care îl vor face noii parlamentari (sau vechii după cum se prevede) este să-și crească lefurile. Că de, dacă tot vor rămâne mai puțini, asta înseamnă mai multă muncă.

Adi STROESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *