Discursul prim-ministrului Dacian Cioloș la Summit-ul pe tema refugiaților

SUB EMBARGO PÂNĂ LA MOMENTUL PRONUNȚĂRII

Prim-ministrul Dacian Cioloș participă în perioada 20-23 septembrie la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

La invitația Președintelui Obama, prim-ministrul Dacian Cioloș a participat astăzi la Summit-ul pe tema refugiaților organizat la inițiativa Statelor Unite ale Americii.

Criza refugiaților este unul din subiectele principale ale seriei de evenimente care au loc zilele acestea la New York. În acest context, premierul a prezentat contribuția României la efortul comunității internaționale de soluționare a crizei refugiaților.

În discursul său, prim-ministrul Dacian Cioloș a subliniat faptul că: Cel mai eficient mod de a face față crizei refugiaților este acela de a aborda cauzele sale principale și de a sprijini țările de origine ale refugiaților și țările de tranzit. În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a sprijinit răspunsul coordonat al Uniunii de a participa la procesul de transfer și de realocare al refugiaților pe bază de voluntariat.”

Discursul premierului Dacian Cioloș:

 

Domnul Președinte,

(Secretar general),

Excelențe,

Doamnelor și domnilor,

Aș dori să-i felicit pe inițiatorii acestui summit pentru organizarea acestuia într-un moment atât de potrivit pentru abordarea uneia dintre cele mai apăsătoare provocări ale zilelor noastre; în ceea ce privește criza refugiaților este într-adevăr nevoie de o serie de acțiuni urgente din partea noastră.

România recunoaște pe deplin responsabilitatea comună de a gestiona afluxul mare de refugiați. Există diverse posibilități, resurse și politici pentru a răspunde acestei provocări, precum există și diferite forme de a contribui la eforturile comune ale comunității internaționale.

În acest context, România a crescut treptat contribuția sa pe mai multe planuri în domeniul umanitar, atât ca donator, cât și ca țară de relocare.

Prin eforturile sale, România a căutat să atenueze presiunea umanitară prin furnizarea de contribuții financiare pentru organizațiile umanitare internaționale, cum ar fi: Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), Comitetul Internațional al Crucii Roșii (ICRC), Agenția ONU de Ajutorare a Palestinienilor Refugiați din Orientul Apropiat (UNRWA) și Programul alimentar mondial.

Mai mult decât atât, România a acordat ajutor umanitar bilateral statelor afectate: Turcia, Iordania, Liban, Irak și Afganistan.

În strânsă cooperare cu agențiile umanitare internaționale, România oferă refugiaților șansa unei vieți noi, oferindu-le adăpost temporar în Centrul de Tranzit de Urgență situat la Timișoara. De la înființarea sa în 2008, această facilitate a oferit asistență pentru mai mult de 2.000 de refugiați, în timp ce cazurile lor au fost prelucrate pentru relocarea ulterioară.

În ceea ce privește oportunitățile de educație și angajare legală, România oferă tuturor copiilor cetățenilor străini care beneficiază de protecție aceleași drepturi la educație care se aplică copiilor români prin lege.

Luna trecută, Guvernul României a trimis Parlamentului un nou proiect de lege, care va crea un nou cadru de cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar, îmbinând în mod inovator umanitarul, dezvoltarea și instrumentele financiare.

Procesul de revizuire a politicilor relevante în România se bazează pe convingerea că cel mai eficient mod de a face față crizei refugiaților este acela de a aborda cauzele sale principale și pentru a sprijini țările de origine ale refugiaților și țările de tranzit.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România a sprijinit răspunsul coordonat al Uniunii, de a participa la procesul de transfer și de realocare pe bază de voluntariat.

România contribuie în mod substanțial, cu resurse umane și mijloace tehnice la controlul frontierelor, precum și la operațiunile de căutare și salvare în Marea Mediterană. În acest an, 49 de experți naționali în materie de azil au fost detașați la FRONTEX și la Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA).

Asistența acordată astfel plasează România printre principalii colaboratori la răspunsul european comun în acest domeniu. Prin aceste eforturi, ne menținem angajamentul față de cauza noastră umanitară comună, aceea de a răspunde crizei refugiaților.

Vă mulțumesc.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *