BRĂGĂU se lansează în campania pentru parlamentare!

Cunoscutul președinte al PRU VÂLCEA și Vicepreședinte al Partidului la nivel central, a lansat astăzi pe contul personal de Facebook o dezbatere publică prin care cere părerea și opiniile dumneavoastră despre intenția lui de a deveni unul dintre cei 6 parlamentari vâlceni care vor fi aleși în această toamnă. Florin Brăgău intenționează să intre în Camera Deputaților pentru a apăra interesele vâlcenilor.  Cunoscut ca unul dintre cei mai vehemenți politicieni din ultima vreme, cu o ideologie de un naționalism democrat  pro european, economistul Florin Brăgău propune soluții radicale, al căror rezultat ar fi restructurarea sistemului în ansamblul lui, într-o ordine a priorităților care respectă punctul de vedere al cetățenilor privind nevoia urgentă de intervenție în domeniile: învățământ, sănătate, justiție, protecția micului întreprinzător autohton față de agresivitatea multinaționalelor.

În privința multinaționalelor, tânărul politician atrage atenția asupra confuziei indusă în conștiința colectivă de către cei interesați, în așa fel încât multinaționalele să fie considerate același lucru cu investitorul străin. Pericolele pe care le generează această confuzie în plan social și economic sunt considerate deosebit de grave și înscrise în lista de măsuri care ar urma să fie adoptate de aleșii noștrii în vederea unei adevărate protecții a interesului național.

Naționalist declarat, Florin Brăgău exprimă idei care, departe de a fi extremiste, se regăsesc și în planurile pe termen mediu și lung ale Uniunii Europene. Noi spunem că șansele sale de a interveni pentru binele vâlcenilor în calitate de deputat sunt  reale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *