Michael Haulică: În cărți sînt multe lucruri pe care nu le vei găsi niciodată în filme

Michael Haulică este unul din numele grele ale literaturii din România și aici nu mă refer numai la SF & F. Într-un interviu acordat publicației Info Puls, Michael Haulică ne-a vorbit de ce este bine să punem mâna pe o carte și care sunt avantajele de a citii.

 

Păi, să începem cu începutul. Cine este Michael Haulică și cu ce se ocupă el?

 

Michael Haulică este cetățean român, are 61 de ani, i-au plăcut întotdeauna literatura și matematica, așa că o treime din viața de pînă acum a copilărit, alta s-a ocupat cu informatica, iar în cea de-a treia a regăsit drumul literaturii. A, și n-a renunțat la î din i.

 

Puțini știu că ai o mică legătură cu județul Vâlcea. Ne poți spune care este?

 

Pe buletinul meu, la locul nașterii scrie comuna Armășești, județul Vîlcea. E, din păcate, singura legătură. Pentru că în afara primelor luni de viață n-am mai ajuns pe-acolo și tare mi-ar fi plăcut să văd măcar Horezu. Am acasă totuși cîteva farfurii făcute la Horezu.

 

Să trecem la ce ne doare. Piața literară din România, în general, și piața SF & F, în special. Care sunt problemele cu care se confruntă?

 

Nu cred că diferă de piața literară a altor genuri. Poate doar prin aceea că fanii SF sînt mai disciplinați. Și cred că și mai informați – întotdeauna știu exact ce cărți tocmai au apărut în SUA sau Marea Britanie și de multe ori le și cumpără și citesc la scurt timp de la apariție. Sînt și școliți, ceea ce face să nu poată fi păcăliți de scriitorii care nu sînt suficient de riguroși cu partea științifică. Bineînțeles că asta nu înseamnă că toți cititorii de SF sînt doctori în fizică atomică, dar cîțiva chiar sînt. Și dacă te-au prins ei cu ocaua mică… nu-i de bine.

Probleme? Era să spun tirajele mici, dar ele sînt strîns legate de distribuție. Cred că asta o să auzi de la orice editor: sistemul de distribuție a cărții este la pămînt. Știu că librarii ș-ar dori să se publice doar George R.R. Martin, Stephen King și Paulo Coelho, dar… aiasta nu se poate, vorba cuiva. Pe de altă parte, mai e și neîncrederea generală în autorii români, neîncredere care vine din școală – din programa școlară, mai bine zis – care nu mai are nici o legătură cu preferințele literare ale tinerei generații. Și nu mă gîndesc acum de ce nu se studiază cărțile cu Harry Potter, ci doar că puștii ar trebui să ajungă măcar la cărțile semnate de Sînziana Popescu, Adina Popescu sau Ioana Nicolaie, ca să dau doar cîteva nume care, cu siguranță, ar încînta copiii și i-ar face pe părinți să răsufle ușurați.

Poate și lipsa unor programe coerente și susținute de promovare a scriitorilor români, pe care ar trebui să le găsim la Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român și Uniunea Scriitorilor (poate ar trebui inclus aici și Ministerul Educației). Asta nu înseamnă că lipsesc cu desăvîrșire, dar mai e loc. Muuult loc.

 

Ce sfat ai da celor care aleg să vadă filmul în loc să citească cartea?

 

Să-și facă un bine și să citească ȘI cartea. Filmul este o altă artă, cu alte mijloace de expresie. Filmul poate spune și ce nu găsești în cărți și o face în doar două ore. Dar la fel de adevărat este că în cărți sînt multe – dar multe! – lucruri pe care nu le vei găsi niciodată în filme.

 

Să trecem la punctul tău forte și anume SF-ul. Când ai pus mâna prima dată pe un roman SF și ce te-a făcut să te atașezi de acest gen?

 

Nu știu dacă o fi punctul meu forte, dar da, mă știe lumea mai ales pentru activitatea mea legată de SF (scriitor, editor, autor de articole). Nu știu care a fost primul roman SF pe care l-am citit. Nu pot spune, cum mulți o fac, am citit cutare carte și aia mi-a schimbat viața. Sau, în fine, dacă aș spune asta, nu cred că ar fi chiar o carte SF.

Am crescut într-o casă în care erau vreo trei biblioteci, iar pe rafturile lor am găsit și Jules Verne, și H.G. Wells, și Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice. De scris am scris poezie la început, cu poezie am și debutat, însă cînd m-am lămurit că proza e locul în care mă pot exprima cel mai bine, am scris texte oarecum fantastice, mai aproape de realism magic decît de altceva. Spre SF am apucat-o tîrziu, pe la 32 de ani, cînd l-am descoperit pe Wiliam Gibson, în cîteva provestiri traduse de Mihai-Dan Pavelescu, pe care le-am găsit în biroul lui Dan Merișca de la Iași, liderul Cenaclului Quasar.

Când am citit acele povestiri de Gibson, programatorul din mine s-a întîlnit cu scriitorul din mine și cred că atunci, de-abia atunci n-am mai simțit că sînt 2 în 1, ci, de fapt, sînt unul singur, un scriitor care vede lumea prin ochii unui programator. Iar cyberpunkul, ca subgen al literaturii SF, mi-a venit, credeam eu, ca o mănușă. Și mai cred și azi că n-am greșit, pentru că lega cele două despre care tocmai am vorbit, cu o a treia trăsătură, și anume Vărsătorul cel pururi răzvrătit.

 

Știu că e greu, dar poți numi un top trei autori de SF de nivel mondial? Dar unul autohton?

 

Topuri n-am la mine, cele mai îndrăznețe gînduri în direcția asta reușesc doar să împartă scriitorimea în scriitori importanți, scriitori foarte buni, buni ș.a.m.d. Am însă scriitori care-mi plac foarte mult, pe care-i consider importanți pentru genul ăsta de literatură, unii dintre ei importanți pentru literatură punct. Trei vrei? William Gibson, pentru că a trăit în secolul 21 cu mult înainte să ajungem și noi acolo. Și a mai reușit să facă și literatură din treaba asta. Ray Bradbury, pentru că dincolo de ideile lui SF, este unul dintre marii scriitori al lumii. Vezi? Despre scriitori nu se poate vorbi niciodată la trecut, nici măcar după trecerea lor în neființă. Pentru că nu poți să spui Bradbury a fost un mare scriitor, cîtă vreme el este citit, cărțile i se publică în continuare și tot omul care ajunge la sfîrșitul cărții rămîne cu gîndul da, mare scriitor e Bradbury ăsta! Și hai să mai zic unul: China Miéville, pentru că nu-i pasă de canoane, nu-i pasă de reguli, are aerul că-și pune în joc cariera cu fiecare carte pe care o scrie, dar mereu cîștigă, mereu are parte de iubirea necondiționată a fanilor, pentru că e bun, e al naibii de bun în ceea ce face.

Top 3 scriitori români de SF? Sebastian A. Corn. Mi se pare cel mai complex și cel mai complet dintre scriitorii români de SF. Chiar dacă ce scrie el poate fi orice (inclusiv SF). Dan Doboș. Dacă ar fi să recomand unui agent străin un scriitor român de SF, unul singur, pe Dan Doboș l-aș recomanda. Pentru că romanele lui (DemNet și seria Abația) sînt chiar sefeuri, scrise cu fața către fanul SF. Încă unul? Simplu! Maian Truță și Dănuț Ungureanu. Nu neapărat pentru ceea ce scriu împreună, ci pentru ce scriu separat. Marian Truță îmi place de cînd l-am citit pentru prima dată, Dănuț Ungureanu îmi place tot mai mult pe măsură ce-i citesc cărțile (TOATE cărțile, nu numai cele SF). Pentru că amîndoi lasă urme în cititor, pentru că au ceva de spus și o fac într-un fel care e al lor. Și îți mai spun doi scriitori după care mă topesc citindu-i: Flavius Ardelean (scrie fantasy, horror, dar și ei sînt ai noștri), pe care-l citești de drag, ceea ce pune el în cuvinte nu se învață, nu se cîștigă cu timpul, îl ai sau nu-l ai. Din naștere. Al doilea este Dănuț Ivănescu. Încă nu a publicat o carte, dar nimeni nu-i ca el.

haulica-2

Câteva cuvinte despre SF-ul românesc. 

 

Literatura SF românească este într-o etapă grozavă a ei, avem scriitori foarte buni, comparabili oricînd cu celebritățile literare ale zilei, ghinionul lor fiind doar acela că lumea are prejudecăți și încă mai consideră că sefeul e ceva pentru adolescenți. Nu-i nimic, să le lase adolescenților bucuria de a-i citi pe cei înșirați mai sus.

Pe de altă parte, se pare că sîntem și într-o conjunctură favorabilă, Ministerul Culturii și ICR incluzînd literatura de gen (am numit SF&fantasy și mistery&thriller) în proiectele lor de promovare – Tîrgul Internațional de Carte de la Beijing, din august, fiind un exemplu. Acolo am fost eu, Sebastian A. Corn, Dănuț Ungureanu și editorul Bogdan Hrib. Am avut în program o discuție despre literatura SF din România și am prezentat antologia World and Beings, realizată de Horia Gârbea pentru Editura ICR în 2015. Antologia este în limba engleză, cuprinde texte scrise de 25 de autori români, printre care Corn, Ungureanu și eu. Este un început, să sperăm că scriitorii români de F&SF și cărțile lor vor ajunge și la alte tîrguri internaționale de carte, dar, mai ales, să sperăm că vom avea și rezultate. Un critic spaniol spunea că în România se scrie una dintre cele mai bune literaturi SF din Europa. Ca să vedem vedem dacă e așa, trebuie s-o arătăm lumii, nu?

Dar pînă atunci cel mai bine ar fi să fie citiți aici, în România, cei pe care i-am pomenit deja, dar și alții, ca de pildă Oliviu Crâznic, Ona Frantz, Roxana Brînceanu (cele două au fost traduse în Japonia, iar primul va publica o carte într-o țară europeană), Rodica Bretin (i-a fost premiată o carte în Anglia), Marian Coman (a publicat cu succes o carte în limba engleză), Ioana Vișan (care, din păcate, ne-a părăsit zilele astea, lăsînd în urmă o operă din care mai mult de jumătate a apărut doar în limba engleză) etc. etc.

Ce să mai zic? În 2015 au apărut peste 50 de volume SF&F ale autorilor români, au funcționat 12 reviste în care s-au publicat peste 300 de povestiri originale… Adică sîntem vii. Și nu pot să nu-mi amintesc că, în ultima istorie a literaturii publicată de Nicolae Manolescu, se spune că, după 1990, literatura SF a cam dispărut. Om fi dispărut și noi ne încăpățînăm să scoatem reviste și cărți!

 

Speri, visezi ca odată, în viitor, una din scrieriile tale să prindă viață pe marile sau micile ecrane?

 

Am un prieten scriitor care zice mereu: nu visez la Premiul Nobel, dar un Oscar… n-ar fi rău. Nu m-am gîndit niciodată la ecranizări. M-am gîndit doar să scriu, să pot publica și să mi se vîndă cărțile. În toată lumea. Și să fac destui bani din asta, ca să pot călători și să scriu alte cărți.

 

Din romanele SF & F românești care ți-au trecut prin mână care crezi ca ar merita o ecranizare?

 

Ei, la asta trebuie să mă gîndesc. Sharia, de Roxana Brînceanu. Sub steaua infraroșie, de Alexandru Lamba. Evident, Abația și DemNet, cărțile lui Dan Doboș, …și la sfîrșit a mai rămas coșmarul, de Oliviu Crâznic. Și bineînțeles că mi-ar plăcea să văd un film după Sfîșierea Onei Fantz. Asta chiar ar fi ceva!

Sînt destule. Dar cinematografia românească încă n-a terminat cu filmele despre comuniști sau despre viața mizerabilă de azi. Probabil, cîndva, românii vor face și filme SF după romanele SF românești. Sau dacă nu, le vor face alții.

 

Povestește-ne despre ceea ce înseamnă munca de redactor de carte. Ce calități sau „defecte” ar trebui să aibă el?

 

Să aibă instinct pentru literatură. Să știe limba română. Iar în cazul literaturii SF, să-i placă. Pentru că, altfel, tot demersul va fi în zadar. Nu poți face performanță dacă ție nu-ți place ceea ce faci. Așa că, dacă aș organiza eu un concurs pentru un post de redactor de carte SF, aș aduna toți candidații într-o sală, i-aș pune în bănci și le-aș cere să scrie, pe două pagini (doar două pagini le-aș da) despre ultimele 5 cărți SF citite. Ultimele cinci, nu ultimele cinci care le-au plăcut.

Redactorul de carte este cel care își asumă responsabilitatea cărții publicate. Am văzut în multe cărți, acolo unde autorul mulțumește celor care l-au ajutat, precizarea: greșelile toate îmi aparțin. Nu, greșit! Există redactorul, care trebuie să se asigure că nu mai sînt greșeli în carte. Și nu mă refer doar la greșelile de tipar sau de gramatică (se pare că meseria de corector a cam dispărut din peisaj), mai sînt erori de compoziție, de stil…

Există un film, apărut acum vreo trei luni, Genius (cu Colin Firth), despre Max Perkins, redactorul cărților lui Thomas Wolfe, Ernest Hemingway, F. Scott Fitzgerald – printre alții. Bun, foarte bun filmul, l-aș pune în bibliografia obligatorie atît pentru redactori, cît și pentru scriitori. Chiar dacă lumea editorială de azi nu mai seamănă cu cea de atunci (măcar în ceea ce privește cantitățile).

Interviu realizat de Adi STROESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *