Sancţiuni ale Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea după cele întâmplate la meciul Cerna Copăceni – Oltul Ioneşti: doi jucători suspendaţi câte 3 şi 6 etape, clubul Cerna – avertisment

La finalul meciului din Seria sud, Liga a 5-a, Cerna Copăceni – Oltul Ioneşti, a avut loc un incident care ulterior a ajuns pe masa Comisiei de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea.

Potrivit preşedintelui AJF; constantin Pintilie, în minutul 90 al meciului de la Copăceni, la scorul de 4-4, arbitrul Radu alexandru a arătat 4 minute de prelungire. În această perioadă, oaspeţiiau marcat şi au câştigat cu 5-4. la final, mai mulţi oficiali şi jucători de la Cerna Copăceni au avut o discuţie, care a şi degenerat puţin, cu centralul meciului, căruia i-au reproşat faptul că a prelungit meciul, fără motiv, prea mult.

Comisia condusă de Constantin Lazăr (Kola – foto) a luat înm discuţie cele întâmplate la Copăceni şi a decis următoarele: Mădălin Constantin Ganea a fost suspendat 3 meciuri, Deniu Valeriu Balaure va sta 6 partide, iar clubul Cerna Copăceni a primit avertisment. Î toate cele trei cazuri s-au dat şi penalităţi sportive (amenzi).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *