Nemulțumit de prestația centralului Iuliana Demetrescu, finanțatorul și primarul de la Măciuca, Daniel Dimulescu a retras echipa de pe teren în meciul cu Voința Orlești

Etapa cu numărul 7 a Superligii a consemnmat un prim scandal major în fotbalul vâlcean. Astfel, nemulțumit de prestația centralului Iuliana Demetrescu, pe toată durata partidei de pe teren propriu, cu Voința Orlești, finanțatorul echipei CS Mădulari, primarul localității, Daniel Dimulescu a decis ca în minutul 82, la scorul de 2-1 pentru oaspeți, să retragă echipa de pe teren.

Dimulescu: ”A fost arbitraj cu tentă”

A fost momentul în care Iuliana Demetrescu a dictat un penalti, considerat a fi inexistent, pentru gruparea orleșteană. ”Pe toată durata meciului, Iuliana Dmetreescu a arbitrat cu tentă. A fost clar pentru toată lumea, prezentă la meci că a fost arbitraj pro Orlești. Plus că la faza la care s-a dat penalti, nici vorbă de așa ceva. Vreau să strâng 40 de cluburi și să convoc Adunarea Generală extraordinară a AJF-lui și să-i schimbăm pe cei de acolo. Nu se mai poate ca familia Demetrescu să decidă tot, după bunul plac, în fotbalul vâlcean”, a declarat ”vânătorul” Daniel Dimulescu. Cazul va ajunge acum la Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea, dar cum familia Demetrescu ”taie și spânzură” acolo, e puțin probabil ca Iuliana Demetrescu să fie și ea trasă la răspundere pentru eventuale greșeli de arbitraj. Așa că, așa cum se întâmplă de obicei, cel care va plăti pentru gestul de a retrage echipa de pe teren va fi Daniel Dimulescu, în timp ce Iuliana Demetrescu își va vedea în continuare de treabă, nimeni din AJF neavând azi curajul de a o trage la răspundere.

 

Posada rămâne lider

 

Derbiul etapei, meciul Posada – Viitorul Dăești a fost câștigat de gruparea lui Mitică Teleșpan, echipă care păstrează un avans de 3 puncte față de ocupanta locului secund, Flacăra Horezu. Gruparea lui Vasile Ilinca a câștigat, cum era normal, la Folești, disputa cu Minerul Costești. Cozia lui Cristi Bora a învins la Valea Mare (Băbeni) disputa cu FC Băbeni, iar meciul FC P Otăsău – Unirea Tomșani s-a terminat la egalitate, 2-2.

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 7-a

FC Băbeni – Cozia Călimănești 2-5

FC P Otăsău – Unirea Tomșani 2-2

Minerul Costești – Flacăra Horezu 2-4

CS Mădulari – Voința Orlești 1-2 (întrerupt în minutul 82, când gazdele s-au retras de pe teren)

Posada Perișani – Viitorul Dăești 1-0

Lotru Brezoi a stat

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *