Grupul Şcolar ”Căpitan Nicolae Pleşoianu”, o emblemă în rândul şcolilor profesionale şi tehnice vâlcene

În contextul în care administrația publică locală din Rm. Vâlcea urmărește să comaseze școlile profesionale, ștergând astfel identitatea lor și reducându-le drastic activitatea, mă simt datoare cumva să atrag atenția că în țara noastră, în general, și în județul nostru, în special, este nevoie de mână de lucru calificată, este nevoie de meseriași. Aceștia vor reclădi economia. Prin urmare, nu de comasări avem nevoie, ci de o politică de „populare” a acestor școli. Avem de schimbat mentalități și de investit în programe care să reînvie învățământul tehnic și profesional, atât de necesar de acum înainte…

Una dintre emblemele județului nostru în domeniul amintit este Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu”, care dăinuie de mai bine de 100 de ani. Școala s-a remarcat, așa cum este trecut în monografie, prin temeinicia pregătirii profesionale a cadrelor didactice, prin varietatea de inovații de profil tehnic venite din partea unor ingineri și maiștri și, în același timp, prin faptul că a reușit să acopere cerințele economiei județului cu tineri bine pregătiți. Prestigiul său a fost de-a dreptul răsunător în perioada interbelică, când a atins adevărate performanțe prin inovațiile sale ce au aparținut profesorilor și elevilor, deopotrivă.

Școala de Meserii „Căpitan N. Pleșoianu” și-a deschis porțile pentru prima dată la 1 octombrie 1913, la adresa de pe strada Traian, nr. 38, în prezența prefectului dr. Gh. Sabin, revizorul școlar Ion Bănescu,  Episcopului Râmnicului și a părinților și elevilor. Denumirea „Căpitan Nicolae Pleșoianu” pornește de la o veche și distinsă familie boierească din Râmnicu Vâlcea. Căpitanul cu pricina a lăsat toată averea sa în valoare de 128 de mii de lei, prin testament, pentru construirea unui „ospiciu pentru căutarea și îngrijirea bolnavilor sau a unei școli de arte și meserii”. Prefectul din acele vremuri, dr. Gh. Sabin, a hotărât că este mai util să se clădească o școală de meserii, care să preia numele căpitanului, iar bustul său să fie așezat într-un loc distinct al așezământului. Construirea școlii a început în primăvara anului 1912, iar lucrările au fost finalizate un an mai târziu, în septembrie. Cursurile Școlii de Meserii au început cu 38 de elevi, într-o clădire nouă, spațioasă, cu ateliere de practică, magazii, dormitor, o sală de mese, cantină etc.  Elevii care intrau aici susțineau un concurs de admitere. Ei trebuiau să aibă vârste între 13 și 16 ani. Titlul de maistru pe care îl obțineau la terminarea școlii le dădea dreptul la jumătate din beneficiul net provenit din lucrări, venituri ce li se depuneau trimestrial la casa de economii. Durata învățământului era de 5 ani, iar anul școlar începea pe 1 octombrie și se termina pe 30 septembrie. Școala Inferioară de Meserii „Căpitan N. Pleșoianu” avea ca obiectiv învățarea de către elevi a unor meserii, în funcție de aptitudinile lor, pentru a-și găsi de lucru  în domenii industriale. Primele specialități au fost următoarele: tâmplărie de mobilă și binale, rătărie, căruțerie și trăsuri, lăcătușerie și strungărie în fier, fierărie și cărătășerie.

prima-promotie-capitan-n-plesioanu

În timpul Primului Război Mondial, şcoala reuşeşte să facă faţă numeroaselor comenzi  de lucrări venite din partea Ministerului de Război. Era vorba despre trăsuri regimentare, furgoane de transport special pentru armată şi diverse reparaţii. Asta până când ocupanţii teritoriului nostru şi-au instalat aici sediul de coordonare a diferitelor operaţiuni administrative şi militare, dar şi de jaf organizat al judeţului. Apoi, o parte a clădirii a fost transformată în spital de boli contagioase pentru militari.  La retragerea armatelor inamice austro-germane, şcoala a servit ltplesoianuca adăpost pentru militari şi grajduri pentru cai.  În cele din urmă, clădirea a fost jefuită şi devastată, devenind nefuncţională. O parte din echipamentul tehnic şi sculele din atelier au fost transportate şi folosite  la podul Oltului, spre Goranu, pentru executarea construcţiei din metal. În ceea ce priveşte bustul donatorului, acesta a fost trimis în Germania de către ocupanţi şi distrus. A fost refăcut însă, în anii de după război, ca un act de conştiinţă faţă de donator.

Şcoala redevine funcţională la terminarea războiului, datorită dăruirii corpului didactic şi a elevilor. După război se produc transformări  majore în gândirea şi concepţia factorilor de decizie privind învăţământul profesional. Se recunoaşte rolul important al acestei categorii în dezvoltarea economică a statului  român. De remarcat este că şcoala, încă din primii ani de funcţionare, a acordat o atenţie deosebită şi culturii generale, dar şi activităţilor cultural-educative. În anii următori, instituţia a constituit o adevărată emblemă, un simbol pentru generaţiile de tineri bine formaţi profesional, care s-au încadrat cu succes în marea masă a lucrătorilor din judeţ şi din ţară.

În anul 1999, Grupul Şcolar „Căpitan Nicolae Pleşoianu” funcţiona deja în clădirea de astăzi, de pe strada Gabriel Stoianovici, Nr.1, cu o bază materială modernă pentru instruirea a sute de elevi, de către zeci de cadre didactice cu experienţă şi bine pregătite. În prezent, instituţia funcţionează particularizat ca liceu de zi, seral, cu şcoală profesională, şcoală postliceală, şcoală de maiştri. În cadrul acesteia mai funcţionează: învăţământ preşcolar, învăţământ primar şi gimnazial. Cât priveşte baza materială, clădirea a fost modernizată şi adaptată noilor cerinţe, numărul total al elevilor în ultimii ani fiind de aproximativ 1000.

În mentalitatea multor categorii de „intelectuali” există ideea că elevii din învăţămâtul tehnic sunt modeşti ca inteligenţă, aceştia nefiind apreciaţi la adevărata valoare. Însă, numeroşi elevi ai şcolii au obţinut premii importante la olimpiade tehnice şi concursuri profesionale.

Rubrică realizată de Alina Nenu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *