Edilul Râmnicului face mișto de procurorii DGA

Cum era de aşteptat primarul Mircia Gutău face pe prostul în dosarul penal privind acuzaţia de uzurpare de calităţi oficiale. Edilul Râmnicului a declarat, imediat după punerea sa sub urmărire, că nu pricepe acuzaţia, e foarte posibil chiar să nu o priceapă, dar să declari că ai comite din nou infracţiunea în cauză dacă ţi s-ar oferi ocazia asta poate fi catalogată sfidare a legii, a bunului simţ, a orice.

Gutău susţine în primele fraze că nu a semnat nimic… dar că a adus aproape 6 miliarde de lei vechi prin deschiderea ştrandului. Ca primar nu te poţi lăuda că ai adus bani decât dacă ţi-ai pus semnătura pe un document, dacă nu ai semnat nimic meritul aparţine celui care a semnat documentul. Conform afirmaţiilor, cei doi domni doar au vorbit în perioada invalidării, iar faptul că tot aparatul TESA al Primăriei făcea coadă la biroul primarului în care se afla Mircia Gutău este o altă poveste. Una vânătorească. Cică dl. Gutău a fost doar un mesager al lui Sebi Veţeleanu care-i păzea uşa pe… dinafară, că invers îi polua biroul. Prost scenariu, mai lucraţi la el că nu ţine.

„Am fost chemați la Parchet, doar noi doi, ea a scăpat (viceprimarul Carmen Preda), dar nu-i târziu. Sunt suspect de uzurpare de calităţi oficiale, iar domnul viceprimar este acuzat de complicitate la infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale. Cu alte cuvinte, pe româneşte, el m-a ajutat pe mine să-l uzurp pe el. Nu am ce explicaţii să mai dau, a fost şi un comunicat al Parchetului, mi-am luat şi avocat şi legea va decide cu siguranţă. Pe data de 13 vom merge cu avocaţii… Nu am fost audiaţi. Am luat cunoştinţă de aşa-zisele acuzaţii. Nu am semnat nimic. M-am consultat cu Sebi Veţeleanu cu privire la problemele apărute… Eu nu am uzurpat nimic… Nu am semnat niciun document. Toţi oamenii care au fost chemaţi au spus acelaşi lucru şi nu am luat nicio decizie decât după ce m-am consultat cu Eusebiu Veţeleanu. Eu nu am fost decât un mesager a ceea ce a spus dumnealui. Am stat şi am vorbit ce facem, ce-am promis în campania electorală… Aş fi făcut acelaşi lucru chiar dacă aş fi ştiut ca voi ajunge aici. Cu siguranţă.”, a subliniat Gutău.

Eu chiar îl cred că ar acţiona la fel. Gutău a reacţionat destul de ironic la aşa-zisa încercare a procurorilor de a-l prinde în timp ce-şi „negocia validarea”. O afirmaţie uşor transformabilă într-un autodenunţ, la cât de mândru era că nu le-a picat în plasă. Personal, şi nu cred că mă înşel, procurorii ştiau foarte bine că o astfel de operaţiune putea fi avansată chiar de soţia sa sau de unul dintre locotenenţii din subordine. Deci, zâmbetul ironic chiar nu-şi avea rostul. La final, ecologistul a ţinut să precizeze că procurorii nu au ce să-i facă, pentru că nu a făcut nimic rău şi dacă a făcut… a suflat în  iaurt de 7 ori şi problema a „trecut”.

Gutău refuză să se supună legii, şi-a făcut propriul pachet şi conduce în baza lui, iar motivele sunr arhicunoscute.

„Eu calitatea de primar o aveam, am fost ales de oameni. Nu eram oficial, iar faptul că mi se adresau oamenii cu dl. Primar, că şi asta a fost o acuzaţie, chiar şi dacă nu câştigam alegerile, tot primar îmi spuneau. Eu sunt convins că nu e nimic şi n-am nimic să-i reproşez lui Sebi Veţeleanu. Există la dosar şi  înregistrări video. La mine există un singur semn de întrebare… s-au mişcat prea repede, imediat după ce am fost invalidat, chiar a doua zi de la invalidare s-a  dat avizul de ascultare şi urmărire. Cred că s-a urmărit altceva, dar s-au înşelat. Cred că am fost ascultat şi pe telefon, cred că am avut şi filaj… voiau să afle ceva dar… (şi a făcut galeş cu ochiul spre ziaristul care i-a pus întrebarea).

Eu cred că s-au gândit că în perioada asta am intervenit la cineva ca sa fiu validat. Atâta timp cât la dosar sunt şi poze, asta înseamnă că am fost filat. Logic, nu? Nu mă interesează de unde au pozele, atâta timp cât nu am făcut absolut nimic. Nu au ce să-mi facă atâta timp cât eu suflu şi-n iaurt de 7 ori. La uzurpare de calităţi trebuie să faci o parte rea, ce parte rea, că am dat drumul la ştrand şi s-au încasat 5.600 mld. de lei? Ce lege am încalcat?”, s-a întrebat retoric edilul Râmnicului.

Vă reamintim noi ce lege aţi încălcat – Art. 240 Cod penal  – Uzurparea de calităţi oficiale, prin  folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate.

La data respectivă, validarea ca primar nu fusese făcută – eraţi un simplu cetăţean. Aţi luat în derâdere decizia Judecătoriei Rm. Vâlcea, ceea ce ar putea să constituie o sfidare a Puterii Judecătoreşti, şi v-aţi instalat ilegal în funcţia de primar  cu ajutorul viceprimarului Veţeleanu care avea obligaţia, prin lege, să vă dea afară din Primăria Râmnicului până la finalizarea acţiunii în instanţa de judecată. Din acest motiv Viceprimarul este acuzat de complicitate, iar angajaţii care au depus declaraţii mincinoase în favoarea dumneavoastră riscă o amendă penală sau câţiva ani de puşcărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *