Primarul Drăghici Constantin îşi prezintă comuna

Comuna Amărăşti, cu o suprafață de 2786 de hectare, din care 392 intravilan și 2394 extravilan, este alcătuită din localităţile Amărăşti, Memoiu, Mereşeşti, Palanga şi Padina. Pârâul Pesceana, pârâul Nimoi şi pârâul Aninoasa traversează teritoriul comunei, cunoscută în țară și în străinătate mai ales prin grupul folcloric “Haiducii de la Amărăşti”.

Apa cea mai importantă care trece prin localitate este pârâul Pesceana care își are originea în partea de nord a comunei Pesceana. Pârâul străbate comunele Pesceana, Glăvile, Amărăști, Crețeni, Sutești și extremitatea sudică a municipiului Drăgășani și se varsă în Olt. Populația comunei Amărăști, în scădere față de recensământul din 2002, când se înregistraseră 2.145 de locuitori, se ridică la 1.826 de locuitori, ocupați în principal cu agricultura şi meşteşugurile. O mică parte a populaţiei se ocupă şi de albinărit. Comuna numără 1.266 de locuințe, împărțite în 1.169 de gospodării, are două școși și trei grădinițe. Localitatea se află la 50 km de municipiul Râmnicu Vâlcea și la18 km de municipiul Drăgăşani, pe DJ 577A, așadar este ușor accesibilă investitorilor, cărora le sunt oferite, ca facilități, terenuri agricole ieftine, drumuri asfaltate, forţă de muncă tânără, zone propice pentru dezvoltarea agroturismului, fond de vânătoare, flexibilitate şi sprijin. În vederea punerii în valoare a puntelor de atracție turistică de pe teritoriul comunei, printer care se numără biserica din lemn „Sf. Nicolae” din Amărăşti construită în 1802, sunt considerate prioritare proietele de investiții privind aducţiunea de  apă şi canalizarea, precum și modernizarea drumurilor comunale şi săteşti.

Dumitru Negulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *