Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, un simbol al învăţământului vâlcean

Avem norocul de a ne fi născut într-un oraș istoric, plin de evenimente grandioase și, mai ales, plin de oameni  valoroși, care au dus numele lui chiar și peste hotare. Acest lucru se datorează, în primul rând, învățământului vâlcean, care s-a remarcat, din cele mai vechi timpuri, prin disciplină, metode severe, dar eficiente, conștiinciozitate, erudiția și seriozitatea dascălilor.

Școala de provincie din perioada interbelică avea un cult pentru strictețe și căuta să copieze modelele apusene. După cum consemnează scriitorul Constantin Mateescu în volumul „Râmnicul de odinioară”, „școala nu exista numai ca instituție, ea pătrundea în viața cea mai intimă a urbei, îi modela principiile și reacțiile instinctive. Profesorii, câțiva la număr, căpătau dimensiuni ce depășau statura lor reală, iar amintirea acestora, în reveriile târzii ale elevilor, intra pe nesimțite în legendă.”

Un loc fruntaș în învățământul vâlcean l-a avut, dintotdeauna, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”. Pe vremuri i se spunea „Liceul”, iar înfățișarea grandioasă și dominatoare îl făcea să fie zărit din depărtare. Potrivit consemnărilor scriitorului Constantin Mateescu, instituția era comparabilă cu mari licee de tradiție din Oltenia precum Colegiul „Carol I” din Craiova și Liceul „Traian” din Turnu Severin. Istoria acestei școli este una impresionantă. La început a fost un simplu gimnaziu, numindu-se „Gimnaziul clasic”,  care și-a deschis porțile în ziua de 7 septembrie 1891.colegiul-national-alexandru-lahovari-1

Pe atunci exista o singură clasă, alcătuită din 42 de elevi și doi profesori. Pe lângă cursanții români se numărau și copii de alte naționalități, cum ar fi musulmanii, cărora li se respectau religia și unele obiceiuri. La înființarea acestei școli a pus umărul și un om politic vâlcean, Ioan Iancovescu.
Cursurile s-au ținut inițial într-o clădire improvizată de pe strada Mihai Bravu apoi, din 1894, s-au mutat în casele Sofian, de pe strada Capelei. Efectivul de elevi ajunsese deja la 142, distribuiţi în 4 clase.

Denumirea de „Alexandru Lahovari” o primește în anul 1899, amintind de un om politic remarcabil, fost prim-ministru și de mai multe ori ministru, de origine vâlceană. În timpul comunismului, liceul a preluat numele unei alte personalități marcante a acelor timpuri, dar cu legături nu foarte puternice cu Râmnicul nostru: Nicoale Bălcescu.

Mai bine de douăzeci de ani, școala a funcționat în clădiri de mici dimensiuni și insalubre. Una dintre ele a fost și vechiul local al Seminarului din curtea Episcopiei, neigienic și impropriu pentru o școală secundară. Astfel că atât părinții și profesorii, cât și întreaga opinie publică au insistat pentru construirea unei clădiri proprii. După îndelungi stăruințe, va fi cedat un spațiu pe strada General Praporgescu și în toamna lui 1910 edificiul este deja construit, după doar un an de șantier. În monografia liceului se vorbește despre faptul că, în acea vreme, nu se lucra încă în beton armat, iar pentru consolidarea temeliilor a fost nevoie să se sape până la 20 de metri. A fost o adevărată surpriză când s-a descoperit astfel, în acel loc, un drum roman.

„Zidită în temelii de piatră și în cărămidă aparentă, în maniera proprie a lui Ghica-Budești, construcția îmbină tradiția națională de arhitectură cu elementele de artă feudală, având aspectul de cetate întărită. Fațada se distinge prin alternanța dintre un șir de cărămidă și altul de lespezi mari de piatră de un efect și o simetrie impecabile. Cornișa, constituită din cărămizi pe colț, îmbrățișază ca un brâu, pe sub acoperiș, întregul edificiu. (…) Liceul este unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de învățământ din țară și e de mirare că în iconografia ultimilor cinci decenii apare foarte rar în ghiduri și lucrări de popularizare”, consemna Constantin Mateescu în volumul „Râmnicul de odinioară”.

14915142_892872520842981_4603013116769616932_nCursurile se redeschid la 1 martie 1911, când noul local de școală, cu săli spațioase, este dat în folosința celor 155 de elevi. La data de 12 octombrie 1913, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice aprobă înființarea cursului superior cu o secție reală, completată cu o secție pedagogică. Odată cu Primul Război Mondial, fondurile gimnaziului sunt canalizate în alte scopuri, ceea ce determină desființarea cursului superior. La 1 septembrie 1919, gimnaziul din Râmnicu-Vâlcea este transformat din nou în liceu. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o parte a liceului a funcționat ca spital. Dacă până în 1956 clasele liceului erau formate doar din băieți, după acest an au fost înființate clase mixte, care funcționează și în prezent.

Liceul „Alexandru Lahovari” a fost o adevărate pepinieră de valori. Intrarea în școală era extrem de dificilă, iar promovabilitatea nu depășea, în niciun an, 60%. Instituția se distingea și printr-un cod al disciplinei, asemănător mai degrabă cu un cod penal. Băieților le era interzis de a se plimba cu fete pe stradă și să meargă la spectacolele de teatru și la cinematograf, fără acordul direcțiunii. De asemenea, era interzis accesul elevilor la balurile publice, cazinouri, taverne. Încălcarea dispozițiilor se pedepsea în modul cel mai aspru. Faima liceului s-a datorat atât iluștrilor profesori, dar și rezultatelor remarcabile obținute de elevi care, de-a lungul anilor, au participat la o mulţime de olimpiade naţionale și concursuri școlare la discipline precum: limba română, matematică, fizică, limba franceză, limba engleză, chimie, geografie, istorie, informatică, astronomie, economie, filosofie, biologie etc.   Trecutul glorios al acestui liceu este continuat şi în prezent la fel de încărcat de succese.

Colegiul Național „Alexandru Lahovari” va reprezenta mereu unul dintre cele mai importante simboluri ale Râmnicului.

Rubrică realizată de Alina NENU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *