Guvernul a lansat, de Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, Pachetul de servicii comunitare integrate

Ieri, de Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, au fost lansate serviciile comunitare integrate, care au la bază metoda managementului de caz, prin care asistentul social lucrează împreună cu consilierul școlar/mediatorul școlar, asistentul medical comunitar/mediatorul sanitar, precum și cu furnizorii publici și privați de servicii sociale, ocupaționale, educaționale și medicale pentru a identifica nevoile persoanelor vulnerabile și pentru a stabili planuri de intervenție.

Aceste servicii sunt parte a Pachetului Integrat pentru Combaterea Sărăciei și a Strategiei Naționale pentru Incluziune Socială și Reducerea Sărăciei și vizează abordarea integrată a tuturor problemelor cu care se poate confrunta o persoană/familie vulnerabilă.

La întâlnirea de lucru în care a fost lansat acest pachet de servicii, au participat asistenți sociali, consilieri școlari și asistenți medicali comunitari din toată țara.

Asistentul social, asistentul medical comunitar și consilierul școlar vor interveni împreună, la nivel de comunitate, pentru a reduce riscurile de sărăcie și excluziune socială ale categoriilor vulnerabile.

Aceste echipe vor interveni pentru a găsi soluții pentru probleme ce țin de:

  1. a) asistența socială: accesul la resurse de bază, capacitatea de rezolvare a

problemelor și relaționarea resurselor cu nevoile specifice, transferul de la un suport bazat pe beneficii pe un suport oferit prin servicii, creșterea competențelor sociale, asigurarea echilibrului dintre viața profesională și personală.

  1. b) ocupare: evaluarea potențialului de dezvoltare profesională și suport pentru realizarea traseelor profesionale, creșterea șanselor de angajare a persoanelor vulnerabile și depășirea obstacolelor legate de intrarea și menținerea pe piața muncii.
  2. c) educație: accesarea resurselor necesare participării la activitățile școlare, relaționarea părinților cu școala și participarea la activitățile școlare, depășirea obstacolelor legate de participarea școlară.
  3. d) sănătate: accesul persoanelor vulnerabile la servicii medicale, identificarea riscurilor legate de sănătate, crearea unei atitudini pozitive față de o viață sănătoasă și sănătatea reproducerii.

Statisticile arată că beneficiile sociale acordate fac ca 23% din sărăcia extremă să fie rezolvată prin aceste plăți. Deci nimeni nu are nimic de reproșat, din contră, este nevoie de o plasă de siguranță pentru zona de beneficii. Pe de altă parte, zona de servicii sociale , care reprezintă o politică de nouă genrație în mai toate statele care se respectă din acest punct de vedere, este mult sub optimă. (…) Zona de protecție socială, de servicii sociale , de servicii integrate în comunitate este mult prea puțin cunoscută în comunități în general. E o agenda ignorată. De regulă, conceptul de asistat social este peiorativ. Cineva care este asistat social este considerat leneș, este considerat ca și când nu ar mai dori să muncească (…). Această mentalitate trebuie schimbată și trebuie să vedem cum putem să îi atragem pe acești semeni ai noștri înapoi în societate, iar acest lucru este mai mult decât o investiție, este a putea să le redăm decența, încrederea în sine și un statut în societate, pe care acești oameni și l-au pierdut”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru.

Serviciile comunitare integrate vor fi aplicate pentru început în comunitățile din șase județe, iar ulterior vor fi extinse la nivel național, proiectul vizând peste 180 de comunități marginalizate evaluate cu grad peste medie sau sever de sărăcie. Pentru a susține comunitățile aflate în sărăcie peste medie și sărăcie severă, Guvernul, prin ministerele de resort, a început pregătirea unui proiect de finanțare din fonduri europene și de la Banca Mondială a personalului din serviciile publice de asistență socială din aceste comunități.

”Mare parte din cei defavorizați se află acolo independent de voința lor și sunt într-un cerc vicios al sărăciei și al marginalizării. (…) Cred că accentul ar trebui mutat de la combaterea sărăciei către oferirea de oportunități, pentru că fără aceste oportunități reale, fie că se numesc sănătate, educație, ocupare, locuire sau servicii integrate, și fără o analiză a impactului diverselor intervenții, nu cred că vom putea schimba această situație”, consideră Maria Gheorghiu, consilier de stat al premierului.

Guvernul marchează Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei prin dezbateri cu specialiștii din teritoriu și cu cei din guvern axate pe direcții: lansarea unor măsuri privind serviciile integrate, dar și a raportului de etapă privind implementarea măsurilor din Pachetul anti-sărăcie.

Dezbaterile privind măsurile adresate persoanelor vulnerabile vor continua astăzi, 18 octombrie, cu prezentarea măsurilor prevăzute în Pachetul anti-sărăcie și implementate până în prezent.

La evenimentul care va avea loc la Palatul Victoria, începând cu ora 09.30, vor participa premierul Dacian Cioloș, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, ministrul Educației, Mircea Dumitru, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, reprezentanți ai Comisiei Europene și Băncii Mondiale.

În februarie 2016, Guvernul a lansat Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei, cu 47 de măsuri care țintesc toate categoriile de vârstă, dintre care o pondere mare o au cele pentru copii și tineri.

Pachetul abordează integrat fenomenul sărăciei, în sensul în care își propune ca intervenția să opereze simultan pe mai multe planuri din domeniile – social, educație, sănătate, ocupare, locuire și protecția drepturilor copiilor – nu doar pe un singur palier, întrucât realitatea din teren demonstrează că doar o abordare integrată poate produce efecte pozitive în societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *