Federaţia Sanitas a demarat greva de avertisment în toate spitalele

Începând de azi, asistenţi medicali din toate spitalele sunt în grevă de avertisment timp de două ore. Conform reperezentanțiilor Federației Sanitas, toate intervențiile medicale care nu sunt urgente au fost amânate, dupa ora 10.00.

Vicepreședintele Sanitas, Marius Sepi a declarat că singura scandare în timpul grevei de avertisment va fi „grevă generală”, care este programată să aibă loc în 31 octombrie.

Federaţia Sanitas, care are aproximativ 100.000 de membri, a strâns aproape 69.000 de semnături pentru greva generală din 31 octombrie, ultima formă de protest după pichetele la mai multe ministere, de la Palatul Parlamentului, după greva japoneză din 12 octombrie şi greva de avertisment din 19 octombrie, a precizat Marius Sepi, informează News.ro.

Federaţia Sanitas cere introducerea în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 20/2016 a angajaţilor care lucrează în serviciul tehnic administrativ – 23.000 de persoane, a funcţionarilor publici din Direcţiile de Sănătate Publică – 1.800 de oameni şi a celor din creşe şi grădiniţe – aproximativ 1.500 de persoane.

Protestele Federaţiei Sanitas au început cu pichete, în 20 septembrie la sediul Ministerului Muncii, în 27 septembrie la Ministerul Finanţelor, în 4 octombrie la Ministerul Sănătăţii şi în 11 octombrie la sediul Parlamentului. În 12 octombrie, membrii Federaţiei Sanitas au fost în grevă japoneză şi au purtat banderole pe braţe în timpul serviciului, în toate spitalele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *