Gutău a pierdut oraşul printre consilierii din dotare

Am aflat de ce primarul Mircia Gutău conduce oraşul pe sens interzis: pentru că nu are cine să-i spună că greşeşte. Edilul şi-a angajat la cabinet trei consilieri: unul pe administraţie publică – Anton Miţaru, fostul preşedinte al CJ Vâlcea, unul pe parte economică – Alexandru Ghubirdic, fost director al Direcţiei de Taxe şi Impozite Vâlcea, iar ultimul pe ordine publică şi alte probleme din şi de trafic – comisarul Eugen Neaţă.

Cu tot efortul depus de cei trei consilieri, primarul oraşului comite la tot pasul gafe şi ilegalităţi care l-ar putea costa libertatea.

Cum mai toate problemele apărute ţin de respectarea legalităţii proiectelor de hotărâre emise, deci de departamentul juridic, primarul preferă să treacă peste secretarul Primăriei Râmnicului, Ion Didoiu, doar pentru faptul că acesta nu s-a înregimentat politic în niciun partid, şi nici în gaşca personală.

Neîncrederea în angajatul numărul unu al instituţiei i-a adus până acum o urmărire penală, o sesizare la DNA, şi câteva şedinţe extraordinare convocate special pentru revocarea proiectelor cu iz penal.

Practic, edilul Râmnicului, joacă dansul racului în CL. Într-o şedinţă îşi trece proiectele, în două şi le revocă. O adevărată nebunie.

Surse din cadrul instituţiei susţin că situaţia s-ar reglementa dacă Gutău ar apela la specialiştii instituţiei, puţini cei drept, nu la persoanele cu deficienţe profesionale, care pentru ai face pe plac îi aprobă toate prostiile trecute pe hârtie, doar pentru a-şi menţine locul de muncă.

Se pare că în ultima perioadă, din cauza documentelor cu iz penal, edilul a început să socializeze cu secretraul Didoiu, singurul care a refuzat să-i supervizeze ilegalităţile.

Dacă până luna trecută, Didoiu era la un pas să aibă un accident în trafic, la modul ironic vorbind, în prezent edilul ecologist a început să socializeze discret, dar direct cu juristul lui numărul unu. Ghiciţi ce? Sunt în viaţă amândoi. Gutău este mai destresat, Didoiu şi-a reluat ţinuta cu cravată la care renunţase din motive de securitate.

Parte juridică fiind oarecum rezolvată, edilul mai are de rezolvat problema traficului rutier care a adus oraşul în pragul nevrozei, dar pentru reglementarea lui are nevoie de un specialist inexistent la ora actuală. Sau pur si simplu de evitat din varii motive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *