Şeful Poliţiei Rutiere, acuzat de practici mafiote

  • Matdan a fluierat în biserică şi a rămas fără licenţă

Poliţia Rutieră a suspendat licenţa de transport firmei Matdan. Scandalul, ţinut până în prezent sub batistă, a izbucnit imediat după perfectarea suspendării. Dan Matei, administratorul firmei Matdan, susţine că Ioniţă este „un bandit, un mafiot, un şmecher“, care trăieşte „din şpaga luată de la taximetrişti“.

„Am fluierat în biserică şi pentru asta, Ioniţă Florin vrea să mă dea afară din ţară. Cred că cel mai indicat ar fi să-şi dea de îndată demisia. Mie mi s-a încheiat un proces verbal pe 7.08.2016 de către Duţu Alin, poliţist la IPJ Vâlcea, în care contravenţia pe care a constatat-o a fost avertisment, cu toate că legea prevedea altceva, el a dat avertisment. Avertisment pe Hotărârea de Guvern nr. 69 din 2012, nu există. Pe ceva închipuit, el a trimis după două luni de zile să se ia măsura complementară de suspendare a licenţei de transport, ceea ce este un abuz grosolan din partea lui. În momentul de faţă nu s-a mai întâmplat aşa ceva, sunt caz unic în ţară. Punctul meu de vedere este următorul: să-şi de demisia imediat şeful Poliţiei Rutiere, dacă mie mi se suspendă licenţa de transport nu mai am drept de circulaţie pe nicun traseu. Asta înseamnă că şase judeţe rămân fără transport: Argeş, Olt, Vâlcea, Sibiu, Sebeş şi Hunedoara. Vi se pare normal ca mii de oameni să sufere din cauza transportului? Legea nu prevede cine să facă transport în cazul unei suspendări de genul acesta. Eu fac un serviciu de utilitate publică, vi se pare normal ca cetăţenii să rămână în stradă o lună de zile că vrea Ioniţă Florin? Aici se plătesc nişte poliţe, Ioniţă Florin este plătit de Becşenescu Dumitru, care vrea să ia prin firma Antares toate traseele judeţene. După ce l-a înşelat pe domnul Petrescu de la firma Dacos, şi a luat traseul Rm. Vâlcea-Olăneşti şi Rm. Vâlcea-Călimănești-Cozia, printr-o în­şelătorie, acum s-a gândit să ia şi traseele firmei Matdan. Şi după ce va reuşi să ia traseele lui Matdan, dar nu va reuşi că nu mor caii când vor câinii, ceilalţi transportatori vor fi daţi la o parte imediat. Ăsta e visul lui, să rămână unic transportator în judeţul Vâlcea“, acuză Matei.

Din nou în instanţă

Procesul dintre Matdan şi Poliţia Rutieră nu s-a încheiat, Dan Matei a afirmat că se va îndrepta cu un nou proces împotriva Poliţiei Rutiere. Acesta cere demisia şefului de la Rutieră. Matei promite că îi plăteşte salariul până iese la pensie, numai să plece din fruntea Inspectoratului.

„Maşinile încă circulă, nu ştiu când le voi retrage. Eu mă apăr în instanţă, cum m-am apărat şi prima dată şi am câştigat, asta e a doua oară când mi se face suspendare. Consider că este total abuziv şi că acest individ, Ioniţă Florin, trebuie să plece imediat acasă. Duţu Alin a acţionat la comanda şefului Ioniţă Florin, nu că a vrut el. S-a dus undeva lângă Drăgăşani să constate că Matdan a făcut o cursă în plus faţă de graficul  de circulaţie. Dacă sunt mulţi oameni, se fac curse în plus, acum ce face Poliţia Rutieră, suspendă licenţa de transport a firmei ETA? Acolo se fac 10 curse şi în graficul de circulaţie cu orele respective sunt numai cinci aprobate de CJ. Sunt multe trasee, Niţu Company şi altele, dacă vrea Poliţia Rutieră suspendă pe toată lumea? Dacă există un flux de oameni trebuie să-l preiau, dar pe partea cealaltă vine Ioniţă şi mă suspendă. Ioniţă Florin să-şi dea demisia, că este prea mare funcţia asta pentru capul lui şi, dacă nu vrea să-şi dea demisia, să-i spuneţi că sunt de acord să-i plătesc salariul până iese la pensie, numai să plece ca să nu-mi mai facă disconforturi, pentru că oamenii din Vâlcea nu merită să stea prin ploaie, prin vânt că vrea el să bage Antaresul. Eu sufăr pentru că am construit de la zero această firmă şi am 100 de angajaţi. Dacă facem o diferenţă între mine şi Becşenescu,  el a preluat  firma. Dacă eu am 20 de autocare şi 40 de microbuze, le am pentru că le-am cumpărat unul câte unul, pe când el cu banii dintr-un autocar a cumpărat o autogară, un garaj şi un bloc întreg. Cum a reuşit şi a înşelat statul român să le preia? Şi ce s-a gândit acest bandit, acest mafiot sau şmecher, dacă am făcut avere dintr-un autocar, de ce să nu iau eu tot transportul? Şi Ioniţă, dă-ţi demisia, lasă-ne-n pace, te rugăm frumos, te implorăm!“ a mai spus Matei.

Şeful Rutierei, acuzat de abuz

Administratorul Matdan îl acuză pe şeful Poliţiei Rutiere de abuz în serviciu şi hărţuire.

„Având în vedere numeroasele amenzi pe care mi le-a dat în mod abuziv şeful Poliţiei Rutiere, eu în urmă cu un an de zile, ca să mă apăr, am făcut o plângere lui Ioniţă Florin, lui Boldu Liviu care e în subordinea lui şi lui Duţu Alin, iar dosarul se află de un an de zile pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Procurorul care instrumentează dosarul îl tot amână, ba mai pune o întrebare, ba mai pune o hârtie, tot trage de timp. Putea să rezolve cazul în 2-3 luni, dar a văzut că sunt prea multe hibe acolo în dosar şi, până iese la pensie Ioniţă Florin peste un an de zile, tot vrea să mai ţină dosarul. Dacă spun eu cum ia Ioniţă şpaga pe sub masă de la taximetriştri… ar sta încă 10 ani la poliţie fără salariu, dacă l-ar ţine ăştia“, a precizat administratorul Matdan.

Denisa Sima

Dana Nedescu

Un comentariu la „Şeful Poliţiei Rutiere, acuzat de practici mafiote

  • 20 octombrie 2016 la 7:31
    Permalink

    Acest Matei Daniel ii compara pe toti dupa chipul si asemanarea sa (banditi, spagari, mafioti, corupti, etc). Probabil este nemultumit de faptul ca a primit avertisment si nu amenda. Pe de alta parte fluxul de calatori se preia in conditiile legale, nu dupa bunul sau plac. Asa cum el insusi afirma este caz unic in tara, datorita problemelor ce le creaza autoritatilor si calatorilor. Recomand ziarului, pentru o corecta informare a opiniei publice, cand publica astfel de afirmatii calomnioase, sa exprime punctul de vedere al tuturor partilor si nu numai cel al lui Matei. De asemenea, domnul Matei trebuie sa mai invete si putina geografie (Sebes nu este judet) si totodata sa ne povesteasca despre dosarele sale penale.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *