Ziua Națiunilor Unite

În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite (ONU). Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, inclusiv a celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.

Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite. A devenit o zi marcată la nivel mondial prin întâlniri, discuții, expoziții, precum și alte evenimente.

Organizația Națiunilor Unite a fost fondată la 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, de către 51 de țări care și-au luat angajamentul să mențină pacea și securitatea la nivel internațional, prin dezvoltarea relațiilor de prietenie și promovarea progresului social, a standardelor mai bune de viață și a drepturilor omului.

Numele de ”Națiunile Unite”, propus de președintele Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, a fost menționat pentru prima dată în Declarația Națiunilor Unite, la 1 ianuarie 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când reprezentanți din 26 de state au promis că Guvernele lor vor continua să lupte împreună împotriva Puterilor Axei. În 1945, reprezentanți din 50 de țări s-au întâlnit la San Francisco, la Conferința Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională, pentru a redacta Carta Națiunilor Unite. Delegații au deliberat pe baza propunerilor la care lucraseră reprezentanții Chinei, Uniunii Sovietice, Regatului Unit și ai SUA, la Dumbarton Oaks, în august — octombrie 1944.

Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de către reprezentanți din 50 de țări. Polonia, care a nu a fost reprezentată la conferință, a semnat mai târziu documentul și a devenit unul din cele 51 de state membre fondatoare. Oficial, Organizația Națiunilor Unite a luat ființă la 24 octombrie 1945, când Carta ONU a fost ratificată de China, Franța, Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și de o majoritate de alți semnatari.

România a demarat procedurile de aderare la Organizația Națiunilor Unite imediat după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1946, dar a fost admisă la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state. România a fost membră în cele mai importante organisme ale ONU, precum Consiliul de Securitate, în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 și 2004-2005, sau Consiliul Economic și Social (ECOSOC), în anii 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003 și 2007-2009, potrivit site-ului MAE.

sursa: AGERPRES.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *