Parcuri cu iz european la Drăgăşani

Locuitorii municipiului Drăgăşani se pot mândri, în acest moment, cu trei parcuri la standarde europene. Este vorba despre o parte a Grădinii Publice Batca, parcul din faţa primăriei şi cel din apropierea gării.4612550

Toate acestea alcătuiesc o veritabilă zonă de relaxare cu mult spaţiu verde, alei, locuri de joacă pentru copii, fantâni arteziene, iluminat public modern. Cea mai elegantă locaţie rămâne însă cea de la Batca. Aici întâlnim si câteva terenuri de fotbal, tenis şi baschet şi un lac de agrement. În maximum doi ani, edilul promite reamenajarea în totalitate a ştrandului şi a spaţiilor adiacente de aici. Modernizarea parcurilor face parte dintr-un proiect european pe Programul Operaţional Regional 2007-2013, intitulat “Dez­voltarea şi modernizarea iluminatului public şi a spaţiilor verzi din Drăgăşani”, iar valoarea investiţiei s-a ridicat la suma de 1.800.000 de euro, potrivit administratorului public al oraşului, Adrian Sanda.

Alina Nenu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *