Dacian, Alina şi Klaus – trei pentru UE, niciunul pentru noi

Ne-am liniştit cu toţii, premierul Dacian Cioloş a acceptat în sfârşit propunerea liberalilor.

După trei luni de joacă cu madam  Alina Gorghiu, care l-a curtat sub toate formele posibile şi imposibile, premierul a acceptat să fie premier şi în noul guvern.

Mă bucur foarte tare că s-a “împiedicat”, nu de alta, dar suspansul acestei idile politice mă ucidea.

Probabil, preşedintele Klaus Iohannis a aflat marea veste ultimul,  şi a fost şi surprins. Asta chiar ar fi ceva, ţinând cont că ultimul cutremur l-a prins dormind adânc. Liderii UE au răsuflat şi ei uşuraţi că Dacian s-a sacrificat pentru binele lor, că interesele României sunt apărate de Vlad Ţepeş.

Nu ştiu dacă s-a observat, dar liderii UE, care ne-au ajutat să murim pe repede înainte contra unor bănuţi de argint, ne iau toate ajutoarele financiare.

Băieţii invocă apariţia unor neconformităţi, fie de procedură, în documente, fie în aplicarea programului.

Nici nu mai contează, important e că ne iau ce ne-au dat din banii noştri.

La început ne-au obligat să lucrăm doar cu firmele lor, acum ne lasă cu ale noastre, dar ne fură banii.

Să tot fi partenerul lor de afaceri. Ei prosperă… noi sărăcim. Un proiect European care ne aruncă  în spitalele de boli nervoase.

Medicul psihiatru Aurel Romilă a lansat o teorie radicală: suntem un popor de depresivi conduşi de o pătură de psihopaţi.

Profesorul spune că numărul persoanelor afectate de tulburări psihice este în creştere peste tot în lume în ultimii ani, iar România se află pe locul trei, cu aproape 300 de mii de bolnavi.

„Dacă socoţi societatea ca o fracţie, atunci o să observi la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos.

Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii.

Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii din ţară, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară. De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi). Ăsta e un adevărat război social, dar cine recunoaşte?

Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. O societate care nu permite dezvoltarea persoanei e o societate slabă. Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea.

Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa dintre ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi.

 Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi.

Si asta nu de ieri, de azi. Iorga, Titulescu, câţi oameni de valoare au fost eliminaţi din societate de nişte nimicuri, de nişte anonimi? Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun-simţ, armonie, transcendență, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex.

Trăiesc tragic această soartă a poporului român. N-o să iau mitraliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez”, a spus Aurel Romilă într-un interviu pentru Formula AS.

  • Dana Nedescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *