Cum sunt oltenii?

Despre locuitorii din regiunea istorică din sud-vestul țării se spun multe, cum ar fi că sunt puși mereu pe glume, că vorbesc mai repede și mai tare decât restul românilor, că sunt mercantili și aprigi la mânie și de-o istețime sinonimă cu hoția. În ceea ce privește apartenența noastră, a vâlcenilor, la aceasta zonă și la profilul socio-psihologic al oltenilor, părerile sunt împărțite. Există voci care spun că nu există asemănări între „vâlceanul mândru, înalt și viguros de la munte și olteanul pipernicit, gârbovit și umil din sud, de la șes”. Așa să fie? Rămâne de văzut…

O descriere a profilului psiho-social al locuitorilor Olteniei am găsit-o în volumul „Vâlcea, Țara Lupilor Getici sau Ținutul Vâlcilor”, ce aparține istoricului Eugen Petrescu. Și nu mi-a picat deloc bine să constat că șirul trăsăturilor negative e ceva mai lung decât al celor pozitive. Dar…

Sociabilitatea este una dintre trăsături. Se vorbește adesea despre exuberanța olteanului și de compania lui, de cele mai multe ori plăcută. El este deschis și sincer, dar are o curiozitate ieșită din comun atunci când este vorba de ceilalți. Băgăcios din fire, are tendința de a eticheta  și de a blama, mai ales atunci când părerile sale nu sunt susținute. În acest caz devine foarte ușor posac, cârcotaș și dușmănos. Istețimea este o altă trăsătură a sa. Olteanul găsește soluții ingenioase în situații-limită și are o imaginație bogată. Dar de aici el poate aluneca foarte ușor către trufie, lăudăroșenie și superficialitate. olteniCultul pentru familie este o altă trăsătură, însă olteanul își delimitează clar teritoriul. Soția îi aparține întru totul, fiind în stare de fapte necugetate față de cel care atentează la demnitatea acesteia. Cât despre consoartă, aceasta se simte mândră cu un bărbat „adevărat” prin preajmă, care are tot dreptul s-o mai altoiască, din când în când, așa… din dragoste. Legătura cu locurile natale nu se stinge niciodată. Ca urmare, olteanul se întoarce mereu de unde a plecat. Comod fiind, refuză autodepășirea și cooperarea, chiar și când e conștient de avantajul reciproc. Poate fi surd și orb la necazurile celorlalți, chiar dacă are posibilitatea acordării unui sprijin rambursabil. Educat secole la rând în condiții de exploatare, starea de închistare și refuzul cooperării au devenit temeiuri ale neîncrederii.

Grandomania este, cu siguranță, cea mai cunoscută latură a olteanului. „Așa ceva nu să izistă”, spune țăranul care își laudă vinul acru și vaca slabă. Olteanul nu-și mai face casă, ci vilă. Mai mult, dacă mergeți pe drumul Drăgășaniului, pe undeva pe la Fișcălia, o să zăriți într-o gospodărie, chiar lângă stâlpii porții, doi palmieri. Carevasăzică, vorbim aici despre a lăsa impresia de prosperitate, chiar și atunci când nu se pune problema de așa ceva. Din nefericire, această meteahnă îi transformă pe unii dintre cei care reușesc în viață în aroganți, nemiloși, trufași, critici, capabili să-și alunge rudele, chiar și părinții. Oportunismul este și el o tară specifică locuitorilor Olteniei, care își are originea în istoria acestui ținut. Este vorba despre apropierea de o grupare sau de o personalitate în scopul obținerii de avantaje. Se întâmplă de când lumea ca obținerea unor avize, aprobări, facilități, acte firești sau un loc de muncă să se facă prin intervenția cuiva. Oportunismul oltenesc se datorează nevoii de prestigiu, funcții și statut.

De asemenea, olteanul nu tolerează ușor faptul că nu are sau nu i se dă dreptate. Din acest motiv instanțele locale au mulți clienți. El nu tolerează ideea că cineva vrea să îi dea sfaturi bune. Comportamentul este tipic omului de la țară, care a fost mințit și înșelat generații de-a rândul. Intoleranța față de vicii, de comportamente aberante, față de defectele fizice se manifestă prin poreclă. Pe aici, pe la noi, rar scapă cineva fără atribuirea celui de al doilea nume, neoficial.

Olteanul nu uită niciodată un rău făcut de cineva, indiferent dacă acel rău este o vorbă aruncată fără noimă. Doar timpul și unele interese majore pot duce la reconciliere. Femeile sunt cele mai pătimașe, când e vorba de dragoste, de aceea se spune că e bine să te ferești de dragostea unei oltence. Este valabilă aici zicala că de la dragoste la ură e un singur pas. Și se mai spune că olteanca face cea mai bună colivă. Cu toate acestea, legăturile conjugale sunt puternice, familiile sunt consolidate pe principii afective temeinice. Deși olteanul este un iubăreț, un amant de circumstanță, el revine spășit la ceea ce are acasă.

Este interesant faptul că oltencele reușesc să-și ocupe locul de „eminențe cenușii” în familie și rolul de cocoș, cu acceptul soțului care știe că godpodăria este pe mâini bune. Oltenii își iubesc copiii și încearcă să parvină prin ei.

Articol realizat de Alina NENU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *