Comuna Costeşti, punct de atracţie turistică

manastirea-bistrita-costesti-valceaComuna Costești este compusă din patru sate: Costești, care este și centrul așezării, Văratici, Bistrița și Pietreni. Se caracterizează printr-un relief muntos și deluros. Acest aspect a influențat și ocupația locuitorilor comunei, 3600–3700 la număr, care este orientată spre exploatarea lemnului și prelucrarea lui, exploatarea calcarului din carieră în majoritate pentru Uzinele Sodice Govora, diferite meșteșuguri populare, oierit și creșterea animalelor mari (bovine). Este de remarcat existența unei bogății a subsolului deloc exploatată în momentul de față, a unor izvoare de apă ioduroasă și sulfuroasă. În perioada interbelică, un medic pe nume Sacerdoțeanu, dându-și seama de puterea tămăduitoare a acestora, a organizat niște stabilimente-băi, cum le spuneau localnicii care au fost folosite pe timp de vară până în anul 1992, când au fost revendicate, iar în momentul de față sunt în paragină.

img_46304Pe teritoriul comunei Costești se află monumente istorice de mare importanță pentru cultura și civilizația românească: Mănăstirea Bistrița (1494), Mănăstirea Arnota (1634), schitul Păpușa (secolul XVI), biserica din Peșteră (1633), biserica „Sfinții Îngeri” (secolul XVII), biserica Peri (1689), biserica Ciorobești (1750), biserica Grușetu (1801), biserica Grămești (1664), biserica „44 de izvoare” (1701).

Măiestria cioplitorilor în piatră este oglindită de Crucea de piatră de la mormântul învățătorului Dumitru Tănăsescu (1755), de Podul reginei Maria și de cele două cruci săpate în stâncă (1914 – 1920).

img_55432De-a lungul timpului, comuna Costești, care se află la 5 km de o ctitorie importantă pentru nea­mul românesc, Mănăstirea Horezu, a avut un rol teritorial important: plai, plasă, organizatoarea unor târguri zonale tradiționale. Prin așezarea sa teritorială, având acces la șoseaua DN 67 Râmnicu Vâlcea – Costești – Horezu – Târgu Jiu – Motru – Drobeta Turnu Severin, cu legătură la Râmnicu Vâlcea la șoseaua E 81, oferă un potențial turistic deosebit.

În afara mănăstirilor, găsim aici  Muzeul Trovanților, Muzeul de artă „Dumitru D. Anghel”, Peștera Liliecilor, alte peșteri, trasee montane de o rară frumusețe și acces la Parcul Național Buila-Vânturarița. Despre acesta din urmă, însă, o organizaţie neguvernamentală, Asociația Kogayon, ne aduce cu tristeţe la cunoştinţă următoarele:

35“În Cheile Bistriţei din Parcul Naţional Buila-Vânturariţa a fost o cascadă pe care o s-o vedeţi de acum înainte numai în fotografii. Norocul ei că era cel mai pitoresc obiectiv din chei, fotografiat şi răsfotografiat, aşa că o să ne amintim frumos de ea. Era. Acum s-a dus. A fost, pur şi simplu, acoperită cu piatră şi moloz. Asta înțelege Direcţia Silvică Vâlcea şi firma căreia i-a fost încredinţată lucrarea, la fel, probabil, şi cei de la Apele Române, prin reabilitarea drumului din chei: desfiinţarea cascadelor, omorârea completă a vieţii unui râu şi aşa foarte agresat, fărâmarea stâncilor pitoreşti (adevărul e că la munte găseşti cam greu piatra), excavaţii şi lucrări în albia minoră şi, bineînţeles, multe betoane, gunoaie, ulei de motor. Mai contează oare că râul trece prin zona de protecţie strictă a parcului naţional? Cui îi pasă?”

Dumitru Negulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *