La Muzeul Satului Vâlcean s-a sărbătorit hramul bisericii din lemn din satul Mângureni

Astăzi, 21 noiembrie 2016, s-a sărbătorit la Muzeul Satului Vâlcean, Hramul monumentului istoric construit în anul 1775 şi transferat ulterior în incinta muzeului din satul Mângureni, comuna Nicolae Bălcescu, cu ocazia sărbătorii ortodoxe a Intrării în biserică a Maicii Domnului.

Sărbătoare ce era cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovedenia, constituie ziua în care, după tradiţie, Sfinţii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor Maria, în vârstă de trei ani, la templu. 

biserica-din-lemn-din-satul-mangureniInserată în conştiinţa creştinilor din judeţul Vâlcea şi a oamenilor de cultură ca primul monument de cult ortodox intrat în patrimoniul Muzeului Satului Vâlcean de la Bujoreni, biserica de lemn de la Mângureni străjuieşte astăzi pe un deal, în punctul cel mai înalt al muzeului în aer liber, ca un adevărat reper artistic şi duhovnicesc.

Satul Mângureni aparţine comunei Nicolae Bălcescu, o localitate situată în estul judeţului Vâlcea, de-a lungul Văii Topologului, la 25 de kilometri distanţă de Râmnic. Comuna a primit numele marelui revoluţionar paşoptist în 1968, când localităţile Bălceşti şi Stoiceni s-au unit într-una singură, primind numele „Nicolae Bălcescu“. Toponimul iniţial pare să vină de la „Balc“, „Bălc“ sau „Bâlcu“, cel despre care se spune că ar fi fost întemeietorul aşezării.

Prima atestare documentară a comunei, regăsită în acte ca Valea Bălceştilor, apare într-un document de la 1459 şi acesta este inserat într-o hotărnicie de la 1794 a ţăranilor moşneni din Corbi, satul învecinat. Ca şi alte aşezări din zonă, şi aceasta se pare că ar fi însă mult mai veche. Satul mai este menţionat şi într-un hrisov de la Alexandru Iliaş, datat 5 august 1629. Se ştie că la mijlocul veacului al XVIII-lea, preotul Necula, străbunicul lui Bălcescu, a cumpărat moşia Bălceşti-Gâltofani şi că la 1794, Tănase, fiul preotului Necula era primul din familia revoluţionarului care-şi forma numele de familie de la cel al localităţii. Astfel, Bălceşti s-a transformat în Bălcescu.

Singurul obiectiv cultural al comunei este în prezent Memorialul „Nicolae Bălcescu“, fostul conac transformat în muzeu. Iar în incinta memorialului se află o biserică de lemn asupra căreia ne vom opri într-un articol viitor dedicat bisericilor de lemn din Oltenia de Nord.

În satul Mângureni din comuna Nicolae Bălcescu se găsea, până la începutul deceniului şapte al secolului trecut, o biserică de lemn destul de generoasă ca dimensiuni. În aceeaşi perioadă lua naştere unul dintre cele mai frumoase muzee în aer liber din România: Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni. Multe case, gospodării tradiţionale şi instalaţii de tehnică populară de pe teritoriul judeţului aveau să fie strămutate în spaţiul noului înfiinţat muzeu. Doar o biserică lipsea. Iar alegerea specialiştilor şi a muzeografilor de atunci s-a oprit asupra lăcaşului cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“, din Mângureni.

Din păcate, şi istoria ei, ca şi cea a altor biserici de lemn, în lipsa pisaniei şi a unor documente de atestare, rămânecopimg_6877_8_9_tonemapped parţial neelucidată. Puţinele date existente pun în evidenţă că lăcaşul datează din veacul al XVIII-lea, cea mai bună dovadă în acest sens fiind pridvorul. O grindă aflată la intrare, pe peretele vestic, are săpată în ea cu caractere chirilice o inscripţie destul de deteriorată în prezent. Ea conţine numai o dată: 1 septembrie 1775. De aceea, se consideră că acesta ar fi anul ctitoririi, însă o simplă dată încrustată în lemn nu e un argument foarte solid. Uneori, o grindă stricată putea fi înlocuită cu una sănătoasă, provenind de la o altă biserică sau, într-un anumit moment important al existenţei lăcaşului, enoriaşii obişnuiau să consemneze data respectivă. Mai există şi inscripţii cu caracter funerar, cum am văzut în cazul altor biserici de lemn. Aşadar, anul exact al ridicării ei nu-l cunoaştem, dar observând tipul de arhitectură putem trage concluzia că lăcaşul este o ctitorie a ţăranilor moşneni din Mângureni din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

sursa foto: Bogdan Duna

Spre deosebire de alte biserici de lemn din zonă, aceasta nu trece prin procesul de tencuire şi pictare, în veacul al XIX-lea, intervenţie care avea în epocă valoarea unei rectitoriri.

Arhitectura şi sculptura decorativă

Lăcaşul e construit din lemn de stejar şi aşezat pe o fundaţie din piatră de mal, alternată cu cărămidă. E acoperit cu şiţă de stejar despicată. Uninavată, cu plan dreptunghiular simplu, alcătuit din pridvor, pronaos, naos şi altar poligonal în cinci laturi, biserica se distinge prin dimensiuni mai mari faţă de alte zidiri asemănătoare şi este deosebit de armonioasă ca proporţii.15151045_1384494841584784_182676509_n

Pridvorul, tăvănit, destul de larg, se susţine pe şase stâlpi subţiri, ciopliţi relativ rudimentar, având capitelurile împodobite cu motivul „dinţilor de fierăstrău“. O sacră de lemn, realizată dintr-un singur trunchi de stejar, duce spre turnul-clopotniţă aşezat deasupra pridvorului.

Pronaosul este şi el tăvănit şi despărţit de naos printr-un perete în care sunt practicate două deschideri. Se ştie că, în epoca premodernă, femeile aveau acces doar în pronaos şi deschiderile respective erau gândite pentru a face accesibil privirii ritualul liturgic.

Naosul bisericii de la Mângureni este foarte larg, boltit semicilindric cu o boltă care se susţine pe o coastă transversală, îmbinată simplu, fără capete de cai, în pereţii de nord şi sud ai bisericii. Motivul, cu pronunţat rol apotropaic, specific zonei, se găseşte doar la exteriorul bisericii de aici, edificiul fiind decorat cu şase astfel de „capete de cai“.

Altarul poligonal este şi el acoperit cu o boltă semicilindrică şi despărţit de naos printr-o catapeteasmă decorată cu pictură realizată în stilul specific zonei.

Pereţii bisericii sunt executaţi din bârne masive de stejar, cioplite la bardă şi îmbinate în tehnica numită „coadă de rândunică“.

În interiorul bisericii se află un tetrapod vechi, ce provine de la una dintre bisericile de lemn din Slăveşti şi este datat 1733-1734.

Biserica n-a fost niciodată pictată, singura ei decoraţie fiind prezentă pe catapeteasma cu uşi împărăteşti foarte scunde, zugrăvite în maniera locală. În registrul aflat sub icoanele împărăteşti catapeteasma e împodobită cu delicate motive vegetale, realizate în tehnica tempera pe lemn.

Veche biserică ocrotită de Maica Domnului

15182440_1384495614918040_1276567989_oDe peste patru decenii, în fiecare an, pe 21 noiembrie, la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, enoriaşii Parohiei Bujoreni, păstoriţi de părintele Marcel Tănasie, sărbătoresc hramul bisericii de lemn din Mângureni. Biserica de parohie a Bujorenilor, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, e un frumos lăcaş din zid din veacul al XVI-lea, rectitorit de boierul Bujoreanu şi păstrat cu sfinţenie de credincioşii locului, dar la fel sunt astăzi cinstite şi cele trei bisericuţe monumente istorice din Muzeul Satului Vâlcean, despărţit doar prin gardul cimitirului de biserica parohială a satului.

15182454_1384495628251372_1074558227_oMulţi dintre localnici s-au cununat şi şi-au botezat pruncii în bisericuţa strămoşească de la Mângureni. Astăzi, creştinii din Râmnicu Vâlcea şi din Bujoreni care doresc să li se oficieze Sfintele Taine într-o biserică de lemn au de ales între cele trei locaşuri neasemuit de frumoase din incinta muzeului, ele purtând hramurile: „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, „Sfântul Alexandru“ şi „Intrarea în biserică a Maicii Domnului“. În felul acesta, trei biserici de lemn monumente istorice, readuse la viaţă prin râvna unor oameni îndrăgostiţi de tradiţie şi de istoria lor, sunt din nou lucrătoare. Şi poate deloc lipsit de semnificaţie e faptul că biserica parohială a Bujorenilor împreună cu cele trei biserici de lemn din Muzeul Satului alcătuiesc în spaţiu o cruce ce poate fi văzută de sus, de pe dealul unde străjuieşte biserica ocrotită de Maica Domnului, de la Mângureni.

sursa: ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *