Povestea Râmnicului

Ca orice așezare, Râmnicul nostru drag are și el povestea lui, presărată cu fel și fel de personaje, mai mult sau mai puțin reale, care îi conferă o oarecare aură de mister. Despre legenda întemeierii acestui loc deosebit amintește isoricul vâlcean Eugen Petrescu, în volumul „Vâlcea, Țara Lupilor Getici sau Ținutul Vâlcilor”.

Așadar, despre Râmnicu Vâlcea se spune că își are începuturile în timpul Basarabilor, mai exact pe vremea fraților Basarab și Olea, care stăpâneau separat pământurile din dreapta și din stânga Oltului. 8330fccf53976990343d64d213b0a5e3Basarab își avea reședința în vârful dealului Cetățuia, iar Olea își avea curțile domnești în zona Malul Alb-Fedeleșoiu. Aici ar fi existat o bisericuță denumită „Bisericuța lui Olea”. Fiecare dintre cei doi frați râvnea la bogățiile celuilalt, dorind să pună stăpânire pe tot ținutul străbătut de Olt. Așa că se certau și se războiau întruna. Pentru a nu ajunge la fratricid, au convenit să-și dispute teritoriile printr-o altfel de luptă. Cei doi și-au fixat în fața fiecărei cetăți o țintă vizibilă de la distanță, pe care să o doboare prin mijloace scornite de ei, cum ar fi tunurile din lemn și praștiile mari de aruncat bolovani. Șansa a fost de partea lui Basarab, care a reușit să doboare ținta lui Olea, cucerind astfel ținutul de pe malul drept al Oltului și întemeind aici Râmnicul.

O altă poveste spune că, de fapt, Olea nu era fratele lui Basarab, ci o căpetenie mongolă care, probabil, avea la Malul Alb o tabără militară cu scopul de a păzi malul stâng al Oltului de oștile lui Basarab. Acesta din urmă tot încerca să-l alunge, până a reușit.

mircea-cel-mareȚinutul Râmnicului a fost dintotdeauna râvnit și preferat de domnitori datorită așezării strategice, legând nordul Olteniei de principalele localități din Țara Românească și făcând legătura cu Transilvania pe Valea Oltului. Acest lucru a favorizat schimbul permanent de produse. Continua dezvoltare a făcut ca Râmnicul să ia înfățișare de oraș încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, care-l numește „orașul domniei mele, Râmnic”. Primul document în care apare menționat Râmnicul este un act emis de cancelaria voievodală la 20 mai 1388, prin care domnul Țării Românești atribuie mănăstirii Cozia o moară, cadou din partea fratelui său, Dan Voievod. Prima atestare documentară a orașului nostru apare cu patru ani mai devreme față de cea a județului.

Potrivit istoricului Eugen Petrescu, denumirea municipiului nu a fost mereu aceasta. În diverse acte, cronici sau hărți din Evul Mediu apare sub diverse denumiri: Râbnic, Râbnicul de Vâlcea, Noul Severin, Târgul Râmnicului, Râmnicul de Sus, Râmnicul din Deal, Râmnicul pe Olt. Sensul etimologic al termenului „râmnic” este acela de pește, pescărie, loc cu pește, intrat în limba noastră pe filieră slavonă. După unii cercetători, termenul are o etimologie latină. În acest caz, cuvântul „râmnic” vine de la „râmna” = râpă, canal. Din secolul al XVI-lea numele orașului apare însoțit de apelativul Vâlcea, despre care se spune că vine de la termenul slav „vâlc” = lup. Conform cercetătorilor, Vâlcea ar fi fost o personalitate istorică, un cneaz, al cărui nume ar fi fost de fapt Vâlcul.

Cât despre etimologia altor toponime din Râmnic am descoperit următoarele: Goranu este un toponim relativ nou și are ca punct de plecare antroponimul Goran. Așezarea s-a numit cu ceva timp în urmă Voinigești. Denumirea s-a transformat odată cu intrarea moșiei Voinigești în proprietatea logofătului Goran Olănescu. Toponimul Ostroveni indică locuitorii de la Ostrov, o insulă de pe Olt. Râureni indică locuitorii dintre râuri (Olt, Râul Sărat și Govora), Stolniceniul are la bază termenul „stolnic” – mare boier. Se spune că un boier a stăpânit această așezare. Fețeni are la baza regionalismul „feție”, „fețâie” = față, antonimul cuvântului „dos” și semnifică loc expus la soare. Toponimul Troianu trimite la Traian, împăratul, care și-a așezat tabăra pe câmpul de la ieșirea Oltului din munți, locul fiind denumit câmpul lui Troian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *