Prefectul Radu Renga, greu de „ucis”

Câştigarea alegerilor de către PSD a declanşat o adevărată nevroză în rândul angajaţilor din instituţiile deconcentrate ale statului, instituţii împânzite de clientela politică a PSD, PNL, PDL etc.

Toată directorimea se întreabă când îi va suna ceasul predării mandatului, mai toţi stau cu bagajele deja făcute în aşteptarea unei răspuns oficial.

Dacă la nivelul conducerii deconcentratelor curiozitatea nu a băgat în spital pe nimeni, la nivelul conducerii Prefecturii Vâlcea au început să se facă pariuri… pleacă sau nu Radu Renga.

Pentru a le curma suferinţa, că tot suntem în pragul Crăciunului, îi informăm că actualul prefect are şanse foarte mici să părăsească scaunul de prefect.

Fostul liberal beneficiază de susţinerea a doi grei, unul de la centru celălalt din fruntea urbei noastre: Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, partener de guvernare cu Liviu Dragnea, şi primarul Mircia Gutău.

Cu cei doi la braţ, actualul prefect are funcţia securizată, piederea ei putând fi posibilă doar în cazul unui atac al dronelor sau scufundarea spontană a judeţului… ceea ce e puţin probabil. Vâlcea o ia la vale pas cu pas, pe zone nu în mod dezorganizat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *