O să încerc să acopăr cât mai multe zone etnografice şi să vă prezint cât mai multe tradiții de Crăciun și Anul Nou, fie că am luat parte la ele, fie că nu, deşi mi-ar face mare plăcere.

Crăciunul este sărbătoarea creştină ce se celebrează în data de 25 decembrie; ea mai este asociată şi cu naşterea lui Iisus Hristos. Originile Crăciunului sunt diverse şi diferă în funcţie de cultură, religie, istorie şi societate; în tradiţia românească Crăciunul are origini păgâne, combinate mai apoi cu credinţele creştine.

Crăciunul este sărbătorit la 25 decembrie deoarece este aproape de Solstiţiul de Iarnă, una dintre cele mai importante zile ale dacilor. Tot la data de 25 decembrie erau sărbătorite Saturnaliile – moment în care oamenii bogaţi făceau daruri celor săraci.

Crăciunul a fost întotdeauna asociat cu un moş bătrân şi darnic; în tradiţia noastră există un cioban zeu – moş, cel ce a creat tot ce se vede şi care aduce daruri: caş, urdă, mere, nuci, colaci şi vin.

Crăciunul a fost sărbătorit înainte de era pre-creştină ca fiind prima zi a Anului Nou; majoritatea ţărilor din Europa au păstrat Crăciunul ca fiind prima zi din noul an până în secolele XV – XVIII; în Țările Române s-a păstrat tradiţia până în secolul XIX. La românii din Banat şi Transilvania, prima zi a anului se numeşte Crăciunul Mic, nu Anul Nou.

Alţi cercetători ne spun că de Crăciun, din munte, coborau bătrânii asceţi, îmbrăcaţi în cojoace de oaie, şi cărau în desăgile lor crengi de vâsc; vâscul este un leac universal, atât la oameni, cât şi la animale. Astfel sătenii au botezat sărbătoarea Crăciunului de la moşii ce cărau crengi de vâsc.

Multe tradiţii româneşti de Crăciun sunt asociate cu focul şi lumina; aceste elemente se regăsesc de fapt în majoritatea ţărilor din Europa; ele reprezintă speranţa că zeul soare va găsi puterea să reînvie şi să aducă primăvara cea bogată.

 

Semnificaţia bradului de Crăciun

Un simbol mult prea cunoscut este bradul de Crăciun. Acesta există într-o sumedenie de tradiţii de Crăciun, cu mult înainte de era creştină; bradul este cel mai important arbore din obiceiurile româneşti. Bradul este prezent la cele mai importante evenimente din viaţa unui om: botezul, căsătoria şi înmormântarea; bradul se consideră că aduce noroc, viaţă lungă, prosperitate şi fertilitate, motiv pentru care oamenii îşi împodobesc casa cu crengi de brad.

În ziua de azi, toată lumea abia aşteaptă să împodobească bradul; acest obicei are loc în Ajunul Crăciunului sau în noaptea de Crăciun, când Moş Crăciun aduce pe lângă cadouri şi bradul frumos împodobit cu globuri şi beteală.

 

Colindatul

Un alt obicei cunoscut de toţi este colindatul. Colindatul începe în data de 24 decembrie şi poate să continue pentru 2 sau 3 zile; colindatul se face de obicei în grupuri, de copii, oameni maturi, bătrâni, doar fete, doar baieti, tineri căsătoriţi etc, în funcţie de zona etnografică. Colindele sunt reinterpretări ale unor ritualuri păgâne, dar care în timp au fost schimbate sau amestecate cu interpretări religioase.

Cu toate acestea, colindatul cu măşti este un ritual strict păgân, ce aminteşte de ritualurile de vânătoare ale zeului Crăciun. Colindatul are loc în curtea celor ce primesc colindătorii, în casă sau sub fereastră; de asemenea colindatul are loc seara, noptea sau chiar dimineaţa. Colindătorii sunt întotdeauna primiţi în casă deoarece se spune că ei aduc sănătate şi un an prosper; colindătorii sunt recompensaţi cu nuci, mere, colaci şi mai nou bani.

 

Obiceiuri şi tradiţii din Banat

În zona Banatului Montan, în ajunul Crăciunului focul din casă nu este stins deloc, pentru ca anul ce vine să fie luminos şi spornic. În această zi se împodobeşte bradul cu dulciuri, sub brad se pune un colac, un cârnaţ şi o sticlă de răchie (cunoscătorii știu) – daruri pentru Moş Crăciun, iar pentru calul acestuia se pun graunţe şi fân. Seara se aşteaptă pițărăii (colindătorii) care vin la colindat pe la miezul nopţii până dimineaţa, în funcţie de vârstă. Ei colindă din casă în casă, apoi sunt primiţi în ogradă unde primesc nuci, mere şi răchie; răchia este adunată într-o damigeană de vătav (conducătorul colindătorilor); acesta are pe faţă o mască pentru a nu fi recunoscut; spre dimineaţă veneau la colindat copii mai mici.

Tot în această seară, tinerii se adunau pe la case în grupuri de fete şi feciori şi se mascau: baieţii purtau măşti de femei, iar fetele purtau măşti de bărbaţi, apoi plecau prin sat. Se adunau în mai multe case unde începeau să danseze: fetele cu măşti de băiat luau câte o tânără la joc, iar băieţii, cu măşti de fete luau câte un fecior; în timpul jocului mascaţii sărută perechea aleasă. Acești mascaţi purtau numele de Bloji. Aceasta este considerată una dintre cele mai frumoase tradiții și obiceiuri românești.

La miezul nopții, tinerii se îmbrăcau în portul popular şi plecau la colindat prin sat. Oamenii îi cinsteau cu colaci, cârnaţi şi răchie sau vin.

Pe Valea Almajului se obişnuia ca micii colindători să aibă cu ei beţe de alun împodobite cu tricolorul şi cu care colindătorii băteau în podeau casei pentru a alunga duhurile rele, norii de ploaie şi de grindină, şerpii şi alte duhuri rele şi pentru a aduce prosperitate. În unele sate se colindă în dimineaţa zilei de Ajun, dar în majoritatea satelor de pe Valea Almajului şi din Caraş-Severin, se colindă după-masa până seara târziu.

Obiceiuri şi tradiţii din Transilvania

În Transilvania pregătirile pentru Crăciun începeau încă de pe 15 noiembrie – dată la care începe postul Crăciunului; de la acea dată muncile agricole se sfârşeau, oamenii nu mai mâncau deloc carne, iar femeile se întâlneau la şezători pentru a ţese straiele de sărbătoare.

În ajunul Crăciunului începeau să vină colindătorii: mai întâi veneau copii mici care colindau, şi urau de bine; apoi în seara de ajun urmau copii şcolari care colindau colinde la fereastră şi primeau nuci şi colaci; ultimii şi cei mai aşteptaţi erau flăcăii. Aceştia erau cel mai bine primiţi în casele cu fete de măritat; ei repetau colindele din timpul anului pentru a nu se face de râs. Aceştia aveau printre ei un tânăr ce era responsabil cu adunatul vinului într-o bute (sau butoi) şi un tânăr responsabil cu adunatul darurilor, denumit şi iapa. În Transilvania există şi obiceiul mersului „cu capra” – un tip de colindat la care participau flăcăii, dar şi tinerii însuraţi; un tănăr se deghiza în capră şi făcea doar năzbâtii în casa celor ce erau colindaţi. Aceasta din urmă este una dintre cele mai amuzante tradiții de Crăciun din Transilvania.