Juniorii republicani B de la CSM şi-au reluat pregătirile la Baza Sportivă Oltchim

După o scurtă perioadăde vacanţă, grupa de juniori 2000, de la CSM Rm. Vâlcea (care activează în campionatul de juniori republicani B, Seria a 6-a) şi-a reluat pregătirile sub comanda antrenorului Gicu Deaconescu. Echipa se pregăteşte de câteva zile la Baza Sportivă Olchim. Pe 30 ianuarie, Gicu Deaconescu îşi duce jucătorii în antonament la Hotel Traian, în Călimăneşti. Apoi, gruparea vâlceană va continua cu meciuri amicale contra unor echipe din elită şi Superliga Vâlcea.

„Ne pregătim bine, obiectivul nostru fiind acela de a necalifica la turneul final. Este o generaţie foarte bună, care va avea un viitor frumos. Aştept jucători născuţi 2000 sau 2001, care vor să facă performanţă”, spune antrenorul Gicu deaconescu.

Campionatul de juniori rebublicani B, Seria a 6-a, va începe pe 14 martie, însă în prma etapă CSM va sta. În runda a 2-a a returului, pe 18 martie, „municipalii” mici vor juca la Slatina, cu CSS. Abia pe 25 martie, formaţia lui Gicu Deaconscu va juca prmul meci acasă, în faţa propriilor suporteri. Adversara „municipalilor” mici va fi, atunci, pe LPS Tg. Jiu.

 

Clasamentul Seriei a 6-a (juniori republicani B) la finalul turului:

  1. CSM Rm. Vâlcea 46p
  2. CSS Slatina 40p
  3. CSJ Ştiinţa U Craiova 36p
  4. CS Dynamic Craiova 35p
  5. Academia de Fotbal „Gică Popescu 35p
  6. LPS Tg. Jiu 16p
  7. CSS Craiova 13p
  8. LPS Slatina 11p
  9. Romgaz Craiova 3p.

Lotul de jucători pe care îi are la dispoziţie antrenorul Gicu Deaconescu:

Popa, Glăvan, Biriboacă, Casoni, Pistriţu, Ivan, Matei, Vlădulescu, Simeanu, Dican, Deaconu, Şandru, Crăciun, Neacşu, Târş, Spârleanu, Dinu, Dima, Oncescu, Zamfir, Cioran, Radu Mocioacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *