Administratorul comunei Bujoreni, greu de dat afară din primărie

Bujoreni, plai cu dor şi o administraţie într- un „picior”… după descălecarea mascaţilor. Luna trecută, primarul Gheorghe Udubae şi-a depus demisia pe masa prefectului Radu Renga din cauza administratorului Gheorghe Petrescu, fost secretar al comunei anchetat într-un dosar de corupţie alături de primarul Alexandru Roşu şi ceilalţi angajaţi ai Primăriei Bujoreni.

Practic, cu nici o lună până la declanşarea alegerilor locale, toţi angajaţii respectivei instituţii au fost ridicaţi de mascați cu duba.

După câştigarea alegerilor, Gheorghe Uubae a decis să-i mai dea o şansă fostului secretar şi l-a angajat în funcția de consilier personal urmând ca în final să ocupe funcţia de administrator public.

Înţelegerea s-a parafat cu un contract de muncă care prevedea şi o interdicţie, una esenţială care a declanşat neînţelegerile dintre cei doi.

Conform legii, paragraf stipulat şi în contractul de muncă, fiind anchetat într-un dosar penal, Petrescu nu are voie să semneze documente administrative, deci nu-şi poate exercita calitatea de administrator public.

La data semnării contractului, Udubae a trecut cu vederea acest aspect, lovitura l-a trezit la realitate în momentul în care Petrescu a refuzat să semneze o serie de documente ce ţineau de lucrările executate pe raza localităţii.

Primarul i-a cerut demisia, dar administratorul a refuzat să dea curs solicitării pe motiv că este „inamovibil” deoarece angajarea lui s-a făcut în baza unui contract de muncă în  care se  stipulează faptul că legea nu-i permite să semneze documente oficiale.

În lipsa unei soluţii legale, Gheorghe Udubae şi-a depus demisia pe masa prefectului de Vâlcea în speranţa că juriştii instituţiei vor găsi o cale legală de soluţionare a conflictului.

Juriştii lui Renga nu au găsit soluţia, iar Primăria Bujoreni se află tot în blocaj administrativ. Petrescu refuză să-şi dea demisia, cu toate că prezenţa sa în funcţia de administrator nu se justifică, la rândul său, primarul  Udubae speră ca administratorul să dispară printr-o  minune… cerească sau o condamnare cât mai rapidă în procesul aflat pe rol.

Un comentariu la „Administratorul comunei Bujoreni, greu de dat afară din primărie

  • 23 ianuarie 2017 la 16:14
    Permalink

    de unde mama dracu facurati oras din comuna?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *