Iohannis „a întors-o ca la Ploiești”: „Grațierea este o posibilă soluție!”

  • Căruța cu proști s-a răsturnat la Cotroceni/Sibiu

„În mod eronat acasă s-a vehiculat că se cere graţierea de către CEDO. Graţierea este doar o posibilă soluţie, o mică parte din întregul pachet care trebuie să fie elaborat la noi. O altă parte a soluţiei ar putea să fie o procedură prin care deţinuţii se pot plânge la noi în România despre situaţia lor şi pot găsi soluţii sau măsuri compensatorii. Deci, nici vorbă de o presiune din partea CEDO, lucrurile sunt bine pregătite, sunt rezonabile şi vor fi puse la dispoziţia României aceste lucruri. Iar despre partea de sancţiuni sau amenzi, aşa ceva nu se pune în discuţii acum, nu va exista o sancţiune pentru România. Se tot vorbeşte despre o amendă de 80 de milioane de euro care va veni automat. Pot să vă spun cu toată claritatea că nu există aşa ceva şi nu va fi niciun fel de amendă. Amenzile nu se dau pauşal”, a declarat Klaus Iohannis de la Strasbourg, după întrevederea cu Președintele CEDO, Jean Paul Costa.

Fostul ministru al justiției din Guvernul Cioloș, Raluca Prună, a declarat pe 22 iunie 2016, într-un interviu acordat jurnaliștilor de la HotNews, exact contrariul, declarația acesteia în video-ul de mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *