Autonomia Ţinutului Secuiesc publicată în Monitorul Oficial

O aşa zisă iniţiativă legislativă cetăţenească, susţinută chiar de Laszlo Tokes, cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, astăzi.

Iniţiativa, care a primit aviz negativ din partea Consiliului Legislativ, urmează să fie transmisă către Parlament, pentru analiză, alături de listele cu cel puţin 100.000 de semnături.

Propunerea legislativă care stabileşte „statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc” a fost elaborată de un comitet de iniţiativă format din zece persoane: Arus Zsolt Istvan, Elekes-Jozsa Martin, Baico Zsigmond, Kercso Attila, Marton Csaba, Czink Attila, Kolcsar Gheza, Takacs Jozsef, Cziriak Karoly, Kovacs Laszlo.

Proiectul, conform Consiliului Legislativ, încalcă grav prevederile constituţionale, începând chiar cu primul articol al Constituţiei României care spune: România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

„Proiectul vizează practic, crearea unei entităţi statale distincte, paralelă cu statul naţional unitar român”, se arată în raportul Consiliului Legislativ, anexat la documentul mai sus menţionat.

Potrivit Legii 189/1999, privind dreptul cetăţenilor la iniţiativă legislativă, după elaborarea iniţiativei ea trebuie publicată în Monitorul Oficial, existând un termen de 6 luni în care proiectul poate fi depus în Parlament. La depunere, iniţiativa trebuie să fie însoţită de minimum 100.000 de semnături, care, potrivit Constituţiei, trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Conform News.ro, iniţiativa legislativă cetăţenească este a doua tentativă de a declara, prin lege, autonomia Ţinutului Secuiesc. O lege iniţiată de parlamentarii UDMR pe această temă a fost respinsă definitiv în anul 2012, după 7 ani în care ea a rămas nediscutată în Parlament.

Adi STROESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *