Propunere aberantă a PNL-ului: Guvernul Grindeanu să taie banii alocați tinerilor pentru a-i da la SRI și SIE

Liberalii au venit cu o soluţie inedită pentru a rezolva „criza bugetului”. Preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat nemulţumit că Guvernul PSD a tăiat din bugetul SRI şi ar dori să rezolve această problemă în şedinţa CSAT.

 

Senatorul PNL Florin Cîţu vine cu o soluţie. El propune ca Guvernul să taie din banii alocaţi programului Start-Up Nation, adică programul prin care tinerii îşi deschid mici afaceri, iar banii aceştia să meargă pentru a acoperi ceea ce s-a tăiat din bugetul SRI.

„Am facut rapid o analiza asupra bugetului propus de PSD si am identificat o varianta de finantare care rezolva problema bugetului pentru programul de siguranta nationala

Domnule Liviu Dragnea, e momentul ca dumneavoastra si guvernul PSD-ALDE sa dati dovada de maturitate politica si sa mergeti azi la CSAT cu o solutie care sa rezolve problema majorarii bugetului unor anumite institutii.

Propunerea mea este simpla. Programul “Start-up Nation” are alocati credite bugetare de 500 milioane lei si credite de angajament de 1.7 miliarde lei. Programul este estimat sa inceapa la 1 mai 2017. Reprezinta o dovada de intelepciune sa realocam din programul “Start-up Nation” 200 milioane lei credite bugetare si 100 milioane credite de angajament pentru deficitul reclamat in bugetul pentru siguranta nationala.

Am exprimat deja public opinia mea despre acest tip de program “Strat-up“ finantat din fonduri de la buget. Ideea nu este nici macar originala. Dupa cum va aduceti aminte a fost promovata de Dan Diaconescu si de Mircea Geoana. De aceea eu cred ca amanarea cu 3 luni a acestui program pana la prima rectificare bugetara nu va modifica promisiunile facute elecotoratului dumneavoastra. Raman oricum destui bani pentru “Start-up Nation”, 300 milioane lei credite bugetare si 1.6 miliarde lei credite de angajament.

Va rog sa considerati sfatul meu cu toata seriozitatea si sa nu uitati ca nu numai oamenii care v-au votat asteapta sa guvernati tara si sa aveti un buget votat in Parlament”, scrie Florin Cîţu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *