Băsescu și-a dat demisia. Se pregătește să preia frâiele PNL-ului

UPDATE: Pe surse, am aflat că acesta se pregătește să preia frâiele PNL-ului și să facă fuziunea între PMP și PNL.

 

Traian Băsescu a demisionat din funcția de președinte al PMP. Chiar înainte de începerea mandatului său de senator, Băsescu a anunțat că renunță la șefia PMP pentru că, spune el, și-a ”atins obiectivul politic”.

”Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou şi mi-am încheiat şi misiunea politică în fruntea Partidului Mişcarea Populară.

În 2014 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul European.

La legislativele din 2016 Partidul Mişcarea Populară a reuşit să intre în Parlamentul României.

Există o osatură sănătoasă a partidului, pe care o nouă generaţie de politicieni să poate să construiască un partid puternic.

Eu consider că de azi, începând cu reluarea lucrărilor Parlamentului, mi-am încheiat mandatul în funcţia de preşedinte al PMP şi voi declanşa imediat procedurile de predare a ştafetei către cei care trebuie să preia responsabilitatea evoluţiei partidului.

Să avem zile bune.

PS-să nu înțelegeți greşit, voi rămâne senator PMP şi membru al acestui partid, dar cei care vor conduce partidul pentru alegerile din 2019-2020 trebuie să-l preia de pe acum. Chiar evoluţia politică din ţară, cere oameni noi”, e mesajul lui Traian Băsescu de pe o rețea de socializare.

Un comentariu la „Băsescu și-a dat demisia. Se pregătește să preia frâiele PNL-ului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *